La Manastirea Neamt exista o biblioteca foarte bogata. Printre carti, exista un manuscris, scris cu litere chirilice, din jurul anului 1860, provenit de la unul din sihastrii de pe Ceahlau. In manuscris se vorbeste despre un leac trimis unei tinere bolnave. Aceasta, incepand cu pielea capului, avea un fel de rani vii, nevindecabile, care coborau spre umeri. Pustnicul ii garanta tinerei, cu vorbe blande, ca in cel mult trei saptamani se va vindeca. Si asa s-a si intamplat.
Iata si leacul: „Un kilogram de radacini de iarba mare, taiate marunt, se pun la fiert cu doi litri de apa si un kilogram de miere de albine. Se fierbe totul pana scade la un kilogram. Se strecoara cald, deoarece la racire se incheaga. Inainte de a unge ranile cu aceasta alifie, se prepara o fiertura, tot de iarba mare, mai diluata (ca pentru ceai). Cu aceasta fiertura se spala mai intai ranile, apoi se ung cu alifia respectiva”.
Iarba mare este o planta raspandita in Europa centrala si de sud, la noi fiind cunoscuta sub mai multe denumiri populare: alaut, aman, bruscalau, holman, iarba neagra, ochiul boului, omac, omag, lacrimile Elenei, smantanica. Este o planta erbacee, robusta, cu tulpina dreapta, inalta pana la 1,5 metri, cu flori galbene, grupate in capitule mari. Creste in zona de deal si munte, la altitudini joase, la marginea padurilor, de-a lungul paraielor sau prin fanete. Frunzele sunt mari, albicioase dedesubt (datorita perilor) si verzi pe partea superioara. Infloreste incepand din luna mai si pana in septembrie.