O lucrare de baza privind fenomenul aparitiilor din lumea de dincolo este cartea psihologului englez Andrew MacKenzie, intitulata „Invizibilul si vizibilul”. Printre numeroase relatari inserate in ea, se afla si aceea a unei profesoare din Essex, care a devenit mai tarziu scenariul unui serial de televiziune de mare succes.
Doamna Judy Miles, in varsta de 34 de ani, participase la o petrecere de botez in familie, unde a remarcat un copil de o frumusete aparte, pe care nu-l mai vazuse niciodata pana atunci.
„Avea ochi albastri, un chip zambitor, purta pantaloni lungi si o camasa cu guler in stil marinar. Alerga printre ceilalti copii, care devorau portii uriase de prajituri, fara sa manance nimic. Nu vorbea cu nimeni si nimeni nu parea sa-l observe. L-am scapat din vedere, dar, cand ne-am luat cu totii la revedere, am observat ca baiatul nu mai era. A doua zi”, mi-am amintit de el si am intrebat-o pe fiica mea, in varsta de 9 ani, daca stia cine era baietelul acela ciudat. Nu-l vazuse! Niciunul dintre copiii cu care alergase prin casa nu semana cu descrierea mea!
In seara aceleiasi zile, o invitasem la noi la masa pe prietena mea, careia ii fusesem musafiri la botez. Am intrebat-o si pe ea cine era baietelul imbracat in camasa de marinar. Dupa o clipa de tacere profunda, m-a intrebat: «Avea ochi albastri si un chip zambitor?». Am confirmat. Surprinsa – eram prima persoana care vazuse ceea ce numai ea, din intreaga familie, izbutise sa vada – mi-a spus ca, de cand locuia in casa aceea, il vazuse tot timpul pe baietel.
Cand a aparut prima data, indreptandu-se spre scara ce urca la etaj, a crezut ca e un copil de pe strada. Dar usa de la intrare era inchisa, iar cand a urcat dupa el, copilul nu mai era. Venea intotdeauna cand ea era singura in casa sau cand fiii ei se jucau in camerele de sus. Nu spunea nimic, dar prezenta lui era sesizabila, in sensul ca putea, de exemplu, sa-i auda pasii pe coridor, in vreme ce ea gatea la bucatarie. Intr-o zi, l-a auzit pe fiul ei cel mai mic, in varsta de patru ani, vorbind in camera lui. Cand a coborat, i-a spus ca vorbise cu baiatul cu guler de marinar, care venea sa se joace cu el.
Vreme de sase ani, aparitiile acestea s-au repetat de vreo douasprezece ori, pana cand locatarii casei de pe Amyand Road nr. 10 s-au mutat. In timpul pregatirii bagajelor, copilul cu ochi albastri fugea de colo colo prin casa, nelinistit. Apoi, locuinta a ramas neocupata vreme de zece ani, dupa care a fost demolata, pe locul ei ridicandu-se un supermarket.”
Nu s-a aflat niciodata cine era baiatul cu chip de inger. Primii proprietari, care construisera casa, nu avusesera copii, iar vesmintele baiatului erau cu mult prea moderne, ca sa fi trait aici intr-un secol trecut. Cazul ilustreaza cum nu se poate mai bine faptul ca nu toata lumea poate sa vada aparitiile din lumea de dincolo, ci numai anumite persoane, alese nu se stie pe ce criterii si, mai ales, copiii mici.
O lucrare de baza privind fenomenul aparitiilor din lumea de dincolo este cartea psihologului englez Andrew MacKenzie, intitulata „Invizibilul si vizibilul”. Printre numeroase relatari inserate in ea, se afla si aceea a unei profesoare din Essex, care a devenit mai tarziu scenariul unui serial de televiziune de mare succes.
