In anul 1555, reformatorul Tsong Khapa, fondatorul sectei Gelugspa, s-a nascut in Amdo, in nord-estul Tibetului, pe locul unde se afla acum marea lamaserie Kum-Bum. La scurt timp dupa nasterea copilului, lama Karma Dorje a prezis ca viitorul acestuia va fi extraordinar si i-a sfatuit pe parinti sa pastreze perfect curat locul unde a fost nascut. Putin mai tarziu, acolo a inceput sa creasca un copac. Traditia populara spune ca acel copac a crescut din sangele scurs in timpul nasterii si al taierii cordonului ombilical.
La inceput, copacul nu purta niciun fel de semn particular pe frunzele sale, dar, datorita originii sale miraculoase, se bucura de faima si era venerat de populatia din imprejurimi. Un calugar a construit o coliba alaturi si a locuit acolo. Acesta a fost inceputul actualei mari si bogate lamaserii.
Dupa multi ani, cand Tsong Khapa incepuse deja activitatea sa reformatoare, mama sa, de care el a fost despartit un lung timp, si-a dorit sa-l revada si i-a trimis o scrisoare prin care il chema. La acea vreme Tsong Khapa traia in Tibetul Central. In timpul unei meditatii mistice, el a inteles ca drumul sau la Amdo nu ar folosi nimanui si de aceea i-a scris doar o scrisoare mamei sale. Impreuna cu scrisoarea, el i-a inmanat mesagerului doua portrete ale sale, destinate mamei si surorii, un portret al lui Gyalwa Senge, domn al Stiintei si al Elocventei, patron al intelectualilor, precum si mai multe portrete ale Demchog, o zeitate a panteonului tantric. Cand aceste obiecte au ajuns in mainile familiei reformatorului, acesta, exercitand puterile sale magice de departe, a determinat aparitia zeitatilor pe frunzele miraculosului copac. Picturile erau atat de clare si de perfecte, spun legendele, incat nici cei mai priceputi artisti nu le-ar fi putut realiza mai bine.
Odata cu portretele, pe ramurile si triunchiul copacului au mai aparut variate alte semne. Aceasta este originea numelui Kum-Bum (o suta de mii de imagini), prin care manastirea a devenit cunoscuta. In relatarea calatoriei lor prin Tibet, calugarii francezi Huc si Gabet afirma ca au citit „Aum mani padme hum!” pe frunzele si pe trunchiul copacului.
Cronicile mai mentioneaza ca miraculosul copac ramane neschimbat iarna si vara, si ca numarul frunzelor sale este mereu acelasi.
