Menta si actiunea sa miraculoasa asupra bolilor

mentaOriginara din zona mediteraneeana, menta creste astazi peste tot. Exista mai multe varietati de menta care se inmultesc prin diviziune sau transplant. Menta are o aroma caracteristiva, foarte placuta si proaspata iar gustul este mentolat si puternic.

Menta se poate folosi la o multime de boli, dintre care:

* Sindromul colonului iritabil, colon spastic – doua studii realizate in China, in 1997, si in Spania, in 2007, arata ca uleiul de menta administrat intern reduce simptomele si elimina chiar aceste afectiuni ale colonului. Pacientii care au luat cate 2 picaturi de ulei volatil, de 3 ori pe zi, in cure de 4 saptamani, au raportat o frecventa mult mai mica a crampelor abdominale, a balonarii, a tulburarilor de tranzit intestinal. De asemenea, bolnavii care au facut tratament cu menta au prezentat, gradat, o mult mai mare toleranta la alimentele considerate pana atunci iritante.

* Indigestie, dispepsie – se administreaza o combinatie in proportii egale de tinctura de menta si de chimen (Carum carvi), din care se ia cate o lingurita, de trei-sase ori pe zi, inainte si – daca simtiti nevoia – dupa masa. Testele clinice facute in Germania, in 1999, sub conducerea dr. A. Madisch, au aratat ca aceasta combinatie de plante are efecte comparabile in dispepsie cu cisaprida, un medicament de sinteza folosit frecvent in aceasta afectiune. Diferenta este ca menta si cu chimenul nu au efectele adverse ale cisapridei, nu dau dependenta, iar efectele lor ca tonice digestive sunt mai ample.

* Gastrita – se bea infuzie combinata de menta, cate un litru pe zi, in cure de 2-3 saptamani. Are efecte calmante, antiinflamatoare, reduce intensitatea durerilor de tip arsura, dar si frecventa crizelor de gastrita. Pentru efecte mai puternice, puteti adauga in infuzia combinata de menta si flori de tei (Tilia argentea), pentru efectul anti-stres, ori de musetel (Matricaria chamomilla), pentru amplificarea actiunii antiinflamatoare.

* Infectie cu Helicobacter pylori – se face o cura de 3 saptamani, timp in care se administreaza zilnic o combinatie de uleiuri volatile de menta si de cimbru (Thymmus vulgaris), in proportia de 2:1. Pe timpul tratamentului, se iau cate 4 picaturi din aceasta combinatie, de 3 ori pe zi, cu putina apa. Uleiul esential de menta stopeaza diviziunea bacteriei Helicobacter pylori si amelioreaza simptomele infectiei (arsurile la stomac, refluxul gastric, senzatia de jena gastrica inainte sau dupa masa etc.).

* Sughit, spasme gastro-intestinale – pentru a opri accesele de sughit se bea repede, dar cu inghitituri mici, un pahar de apa in care au fost puse 2-3 picaturi de ulei esential de menta. Este un tratament ce poate parea banal, dar care este foarte bine documentat stiintific. Un colectiv de medici japonezi, sub conducerea dr. N. Hiki, a constatat prin experimentele pe pacienti efectul puternic antispastic digestiv si anti-vomitiv al uleiului de menta. Studiul lor, publicat in anul 2003, deja este aplicat in spitale din toata lumea pentru a usura gastroendoscopiile ori unele interventii stomatologice, unde efectul antispastic digestiv al mentei este foarte necesar.

* Voma, stari de greata – tot un studiu japonez, de data aceasta facut in 1997, sub conducerea dr. M. Inamori, arata ca pacientii cu interventii chirurgicale recente au mult mai rar accese de voma sau stari de greata daca le este administrata menta. Se recomanda tratamentul cu pulbere de menta (4 lingurite rase pe zi) ori cu infuzie combinata (un litru pe zi, consumat in 4-6 reprize). Efecte terapeutice surprinzator de bune s-au obtinut si cu… mestecarea indelungata de guma mentolata, de catre pacientii cu interventii chirurgicale recente pe colon.

* Cistita, nefrita, pielonefrita – se face un tratament cu o combinatie clasica in fitoterapie, si anume, cea dintre uleiul volatil de menta si cel de cimbru (Thymmus vulgaris), in proportii egale. Se iau cate 5 picaturi, de 4 ori pe zi, la intervale de 6 ore, in cure de 10 zile. Menta are proprietati antibacteriene (contra Staphylococcus aureus, in special), reduce inflamatia epiteliilor urinare, reduce senzatia de arsura si de jena la urinare. Pentru sporirea diurezei, se poate bea si infuzie combinata de menta, cate un litru pe zi.

* Adjuvant in febra – una-doua cani de infuzie combinata de menta au un usor efect de scadere a temperaturii organismului si, cel mai important, face accesele de febra mai suportabile, reducand senzatia de vertij si de confuzie mentala. Se foloseste mai ales in accesele de febra asociate infectiilor acute.