Ielele, fiinte mitologice romanesti

Ielele sunt fiinte imaginare din mitologia populara romaneasca, infatisate ca niste fete frumoase, imbracate in alb, care apar numai noaptea, vrajind, prin cantecul si prin jocul lor, pe barbati, asupra carora au puteri nefaste. Lor nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avand aceleasi atribute
ca nimfele, naiadele, dryadele, sau chiar si ca sirenele.

Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stanci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspantii,
scaldandu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de rauri, rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansand goale, numai cu sanii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmant de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat ramane ars ca de foc, iarba nemaiputand creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind parlite; mai tarziu, cand iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii ciupercilor din specia „lingura zanei”.

Ielele apar uneori cu trup, alteori sunt doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pana la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.

Ielele vin fie in numar nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia), legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si Marina. Nu sunt considerate, in general, genii rele; ele se razbuna doar atunci cand sint provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod
obisnuit sunt invizibile, putand fi zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-au adormit cu cantecul si cu vartejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori.

Principalele lor insusiri sunt coregrafia si cantecul vocal cu care, ca si sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca „ielele beau noaptea apa de prin fantani si oricine va bea dupa dansele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgand „noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc. Ielele apar pe stanci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, ielele apar acorporale.

Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea. Vesmintele lor cel mai adesea sunt vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sanii. Intalnirea cu ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sunt considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).

In „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea ielele „nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”. Nu se cunoaste originea acestui mit. „Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin „ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua
categorii: epitete impartiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc.

In folclor, apar insa si nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intamplator, deoarece pot deveni invocatii periculoase. Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Balciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu mania
ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sunt ridicati in vartejuri de pe pamant, chinuiti si „smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de hora ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sunt prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sunt paralizati sau schiloditi. Toti cei care au reusit sa invete si sa cante cantecele ielelor sunt rapiti si dispar fara urma.

Nici cei care dorm sub arborii considerati de iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea ielelor. Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizandu-le. Cine, din
intamplare, le aude cantecul, ramane mut.