Gnosticii sustineau ca aceasta lume e rea, ca o inchisoare, fiind creata de un Demiurg – o fiinta mai mica decat Dumnezeul adevarat

Gnosticismul a aparut in primele secole ale crestinismului ca o interpretare profund tulburatoare a existentei. Nu punea sub semnul intrebarii doar doctrina, ci si legitimitatea lumii in sine. In timp ce Biserica in curs de dezvoltare invata ca Creatia era buna si oranduita de un Dumnezeu, gnosticismul sugera ca realitatea era fundamental gresita si guvernata de o putere care nu ar fi trebuit niciodata sa conduca.

In centrul credintei gnostice se afla gnoza, o forma de cunoastere care nu era predata deschis si nu putea fi impusa de autoritate. Era prezentata mai degraba ca recunoastere decat ca invatare si ca o realizare lenta a faptului ca ceva esential fusese ascuns. Fiintele umane, conform gandirii gnostice, nu erau native ale acestei lumi, purtand in ele un fragment al unei realitati superioare, ingropat sub carne, rutina si ignoranta impusa. Cu toate acestea, se credea ca majoritatea oamenilor nu vor deveni niciodata constienti de acest lucru.

Lumea materiala in sine era privita cu suspiciune – textele gnostice o descriu ca fiind distorsionata, opresiva si un loc definit de decadere, repetitie si constrangere. Creatia nu a fost atribuita celui mai inalt Dumnezeu, ci unei fiinte subordonate adesea identificate ca Demiurg. Acest creator a fost portretizat ca fiind limitat si autoritar, convins de propria suprematie si cerand ascultare de la fiintele pe care le prinsese in materie. Legea, ordinea si sistemele morale erau vazute mai putin ca expresii ale bunatatii, cat ca mecanisme de izolare.

Interpretarile traditionale ale Scripturii au fost inversate, iar definitiile exclusivitatii divine au fost interpretate ca semne de nesiguranta. Poruncile au fost citite ca instrumente de control, iar inchinarea a fost reinterpretata ca loialitate gresita, oferita unui conducator care confunda puterea cu divinitatea. Adevaratul Dumnezeu, sustineau gnosticii, era indepartat, de necunoscut si complet absent din structurile care guvernau lumea vizibila.

Iisus a ocupat un rol tulburator in acest sistem si nu a fost inteles ca un sacrificiu oferit pentru a restabili ordinea, ci ca un intrus intr-o realitate ostila. Scopul sau – sustineau gnosticii – era sa transmita cunostinte capabile sa rupa vraja ignorantei, vorbind in pilde, nu pentru a-i lumina pe toti, ci pentru ca doar cativa erau capabili sa inteleaga. Pentru unii gnostici, ideea ca o astfel de personalitate ar putea locui pe deplin intr-un corp fizic era inacceptabila, deoarece implica supunerea fata de chiar sistemul pe care venea sa-l expuna.

Scrierile gnostice reflecta aceasta tensiune – sunt rare, introspective si adesea deliberat obscure. In loc sa relateze evenimente publice, ele se concentreaza pe instruire, dialog privat si transformare interioara. Mantuirea este prezentata nu ca iertare, ci ca evadare, iar scopul nu este reconcilierea cu lumea, ci eliberarea de ea.

Pentru Biserica primara, aceste idei erau intolerabile, deoarece subminau bunatatea Creatiei, negau autoritatea conducerii religioase si sugerau ca majoritatea credinciosilor erau incapabili de mantuire. Gnosticismul nu oferea nicio comunitate stabila, nicio invatatura universala si nicio asigurare. El implica faptul ca adevarul era periculos, distribuit inegal si potential destabilizator pentru societate insasi. A urmat apoi suprimarea, iar textele gnostice au fost fie distruse, fie ingropate.

Redescoperirea scrierilor gnostice in secolul al XX-lea a dezvaluit cat de radicale fusesera aceste idei. Ele aratau un crestinism timpuriu bantuit de posibilitatea ca lumea sa nu fie un loc al grijii divine, ci un sistem de izolare, iar ignoranta, si nu pacatul, era principalul instrument de control. Gnosticismul este tulburator pentru ca nu ofera confort, nu promite dreptate in istorie si nici sens in suferinta. In schimb, ridica posibilitatea ca existenta insasi sa fie o greseala; el lasa in urma o neliniste greu de rezolvat – ca inchisoarea ar putea fi reala si ca majoritatea locuitorilor nu o vor sti niciodata…