Durerea poate fi combatuta cu ajutorul meditatiei!

Joan Faroughy este o englezoaica ce a ramas paralizata pe partea stanga in urma unei hemoragii craniene suferite cu cativa ani in urma. Iata cum a reusit sa depaseasca durerea in timpul unei interventii medicale doar cu puterea mintii:

Dupa ce suferisem deja aceasta procedura pentru o tromboza pe care o avusesem inainte, stiam la ce sa ma astept. Procedura presupune injectarea unei substante cu iod radioactiv intr-o vena de la picior. Aceasta este urmata de o radiografie care arata daca exista cheaguri de sange.

Prima mea experienta de acest gen a fost in 1985, dupa operatia cerebrala, necesara dupa un atac. Dat fiind ca petrecusem atat de mult timp la pat, facusem o tromboza venoasa profunda. In timp ce mi se injecta iodul, am simtit o durere cumplita, ajungand sa-i implor pe doctori sa se opreasca. N-avea sa se intample asta. Si-au continuat treaba. Pe masura ce durerea devenea mai acuta si tipetele mele cresteau in intensitate, ajungand la un crescendo care era, probabil, comparabil cu urletele venite din iad.

Dupa ani buni, doctorii au suspectat o noua tromboza si urma sa fiu supusa aceleiasi proceduri. Am hotarat ca de data aceasta voi negocia cu radiologul sa mi se dea un anestezic. Cererea mi-a fost refuzata – niciodata nu dadeau anestezice pentru venograme si nici macar nu aveau asa ceva in sectie. La momentul acela, citeam Landscapes of Wonder: Discovering Buddhist Dhamma in the World Around Us, de Bhikkhu Nyanasobhano, si reflectam asupra unei sectiuni legate de „natura imateriala a trupului”. Deodata am realizat limpede ca, daca trupul este imaterial, orice durere (care apare in trup) trebuie sa fie si ea imateriala.

Am continuat sa meditez asupra acestui lucru, concentrandu-ma puternic, cu perseverenta, in timp ce intra acul. Chiar cand incepea sa curga iodul, concentrarea mea a fost tulburata o clipa – au! Radiologul a zambit -„Scuze”. M-am concentrat din nou si el a continuat. In sfarsit, totul s-a terminat si nu fusese mai dureros decat un control de rutina la dentist.

Cumva Faroughy a reusit sa se detaseze cu totul de corpul ei, astfel ca nu a fost afectata de procedura in timp ce se petrecea. Oare a „intrat” in durere si s-a lasat purtata de aceasta in loc sa incerce s-o ignore, ceea ce i-a permis sa transceanda durerea? Ea a spus ca a fost uimita ca a reusit sa treaca de durere, dar ca acum realizeaza cat de mare este puterea mintii.