„Calcatul apei” – mersul prin roua si prin zapada – terapia care va produce efecte uluitoare!

Calcatul apei, mersul prin roua si prin zapada sunt terapii care provoaca multe reactii pozitive ale organismului: stimuleaza irigarea sanguina a vaselor, regularizeaza temperatura corpului, calmeaza sistemul neurovegetativ si intaresc imunitatea organismului, facandu-l mai rezistent la boli. In plus, stimulul rece fortifica venele picioarelor, si de aceea aceasta terapie se adreseaza in special persoanelor cu afectiuni venoase.

Calcatul regulat al apei, mersul prin roua si prin zapada ajuta persoanele sensibile la vreme sa combata simptomele specifice – toropeala, oboseala, presiunea de la nivelul capului – si sa reduca stresul. Efectuat seara, calcatul apei vindeca dereglarile de somn si durerile de cap de natura vasculara.

Cum se procedeaza

La calcatul apei, pasiti in apa rece, ca barza, ridicand picioarele cat mai sus. Durata: 1/2 minut – 1 minut. Temperatura apei: 16 – 18 grade. Calcatul apei se poate efectua acasa, in cada.

Mersul prin roua se efectueaza cu picioarele goale dimineata, cand iarba este uda. Mersul prin zapada proaspat cazuta este si el o terapie. Se efectueaza timp de cateva minute, cu picioarele goale.

Dupa fiecare procedeu urmeaza incalzirea cat mai rapida: stergeti umezeala cu palma, incaltati-va cu ciorapi si pantofi si mergeti cateva minute cu pas apasat, pana ce vi s-au incalzit picioarele.

Atentie! Calcatul apei, mersul prin roua si prin zapada nu li se recomanda persoanelor cu picioare reci sau cele sensibile la frig. Folosirea acestor terapii este interzisa in cazul infectiilor urinare acute, al sciaticii, al insuficientei irigari sanguine sau al carceilor la picioare.

Be the first to comment

Leave a Reply