In mod curent, oamenii de stiinta se refera la patru stari ale materiei: solida, lichida, gazoasa si plasma. Ultima stare ar fi un gaz care are toti electronii separati de nucleii atomilor lor; ea exista in spatiul cosmic, dar poate fi produsa si experimental, la mari temperaturi, in laboratoare. In anul 1944, insa, V.S.Grisenko a pus pentru prima oara problema existentei unei a 5-a stari a materiei proprii organismelor vii. Doua decenii mai tarziu, mai exact in 1966, savantul rus a numit aceasta stare „plasma biologica” sau „bioplasma”.
Ulterior, s-au desfasurat numeroase experiente menite sa confirme sau sa infirme existenta bioplasmei. Se stie ca fiecare organism viu este un sistem care radiaza energie creand un camp in jurul sau; numai ca noi cunoastem prea putin despre reteaua de energie a organismului. In special din timpul telepatiei, cand doua organisme par sa interactioneze la o distanta atat de mare, incat fenomenul nu poate fi explicat in mod adecvat prin mijloace conventionale. Un organism viu poate fi descris ca un camp biologic sau „biocamp” („campul” fiind o regiune constituita din liniile de forta care actioneaza unele asupra altora). Acesta are o configuratie spatiala clara, fiind conturat de diferite campuri fizice: electrostatic, electromagnetic, acustic, hidrodinamic si poate si de altele inca neexplorate adecvat.
Experimentele descrise de Victor M. Iniusin intr-un articol aparut in volumul „Future Science” (S.U.A.,1977) au indicat in mod cert ca bioplasma consta din ioni, electroni liberi si protoni, cu alte cuvinte, din particule subatomice care exista independent de nuclee. Experimentele au mai aratat ca biocampul isi datoreaza structura bioplasmei, mai stabila decat alte componente ale biocampurilor. Acestea s-ar datora echivalentei particulelor pozitive si negative din bioplasma. Echipa de cercetare din care a facut parte Victor M. Iniusin, a numit acest echilibru „stereo-bio-energostazia”. Sub impactul diferitilor factori interni si externi, stereobioenergostazia poate sa se prabuseasca. De regula, acest fenomen este temporar, dupa care echilibrul se restabileste; daca echilibrul nu se restabileste, organismul poate suferi profund.
Dar, ne intrebam, cum functioneaza oare procesele in cea de-a 5-a stare a materiei? Se pare ca particulele bioplasmice sunt reinnoite in mod constant prin procesele chimice din interiorul celulelor, in special la nivelul mitocondriilor, in cadrul carora au loc transferuri directe de electroni de la o molecula la alta. Mitocondriile sunt corpuri foarte mici din citoplasma celulelor. Ele contin numeroase enzime dintre care cele mai importante se pare ca sunt acelea implicate in ciclul acidului citric. Alaturi de moleculele bioplasmice, produse ale proceselor din mitocondrii, se constata si o absorbtie directa de sarcini din mediu. In acest caz, plamanii joaca un rol extrem de important. Totusi, intre organism si mediu se instaleaza o relatie mult mai complexa: unele particule bioplasmice sunt absorbite din surse externe, in timp ce altele sunt expulzate in spatiu.
Fotografia Kirlian
In experimentele efectuate, echipa lui Iniusin a utilizat fotografierea la mare voltaj, descoperita de Semion Kirlian si sotia sa. Valentina. Procedura de baza consta in generarea unui camp de inalta frecventa intre doi electrozi si plasarea unui obiect direct pe un film ce ramine expus in acest camp. Aceasta procedura permite obtinerea unei imagini a obiectului fara a se folosi camera cu obiectiv. Obiectul va fi conturat cu o corona (adica aerul ionizat si electronii ce parasesc obiectul cand se creaza cimpul de inalta frecventa).
Totusi obiectele vii arata o mare varietate in ceea ce priveste marimea coronei in raport cu cele lipsite de viata. Cercetatorii au emis ipoteza ca aceasta variatie se datoreaza campului bioplasmic care interactioneaza cu campul format artificial si care probabil pune limite coronei.
In experientele cu iepuri s-a observat ca descarcarile coronei variaza in mare masura in raport cu starea psihica a iepurelui (daca este sau nu speriat de ceva). Intensitatea reactiei creste de 2-3 ori in momentul socului, dar revine la marimea normala a coronei dupa cateva minute. Introducand un senzor in creierul iepurelui, s-a observat o crestere de 10 ori a intensitatii radiatiei in raport cu cea degajata de piele sau muschi. Aceste experimente au demonstrat ca cea mai mare acumulare de bioplasma se afla in creier. Mai putina bioplasma a fost gasita in tesuturile de legatura si in tesuturile moi ale corpului.
Investigatii mai detaliate au fost facute cu fiinte umane in diferite stari psihologice si fiziologice. S-a descoperit astfel ca maduva spinarii, cu marea sa aglomerare de celule nervoase, pare sa fie centrul activitatii bioplasmice. Activitatea bioplasmica este puternica la degete, ca si in spatele plexului solar. Sangele insa, nu contine atat de multa bioplasma ca celulele nervoase. Totusi, sangele seamana cu un sistem cristal-lichid in care are loc un transfer de energie. El poate, de asemenea, transporta energie. Sistemul circulator este un sistem transportor de energie la fel ca si sistemul bioplasmic.
S-a descoperit, totodata, ca activitatea bioplasmica este dependenta de dispozitie. Artistii plastici, de pilda, au o corona foarte stralucitoare cand gandesc la pictura. O persoana aliata in stare de depresiune are o corona subtire care contine multe pete intunecate. Incercarile de a se fotografia direct bioplasma fara a se mai folosi campul electric suplimentar prezent in metoda Kirlian, precizeaza Victor M. Iniusin, desi incipiente, sunt incurajatoare.
Alte experimente cu bioplasma
Numeroase alte experimente au condus la concluzia ca se degaja multa caldura atunci cand tesuturile se dezintegreaza. Acest fenomen indica in primul rand capacitatea organismului de a transforma masa in energie. Mai mult, organismele vii sunt capabile sa absoarba o mare cantitate de radiatii, trasatura inexistenta la tesuturile moarte. Alte temeiuri stiintifice au fost gasite pentru a motiva si mai convingator conceptul de plasma biologica: prezenta de electroni delocalizati in zona de electroni pi; existenta de proprietati semiconductoare in membranele celulare; o mare concentrare de electroni de perechi in molecule biologice importante ca ADN sau ARN; prezenta de polaritate electronica in organisme; proprietatile semiconductoare ale clorofilei si independenta procesului de fotosinteza in raport cu temperatura; caracterul colectiv al schimburilor in densitate a proceselor cuantice, sub efectul factorilor fizici (asa cum se intampla cu radiatia mitogenica creata in campurile vizuale cand lumina loveste retina ochiului); crearea de campuri electrice, de sarcini concentrate pe suprafata campurilor, ce pot fi detectate la distanta de corpuri.
Alexander Dubrov a emis ipoteza ca organismele emit unde gravitationale. Daca este asa, atunci bioplasma se poate implica in aceste unde. Interactiunile gravitationale sunt cele mai slabe dintre toate interactiile cunoscute in fizica si deci, foarte dificil de detectat. Totusi, in ciuda intensitatii scazute a undelor gravitationale, ele ar putea juca un rol bine definit in molecule diferite ale caror organisme interactioneaza cu mediul lor. Deoarece aceste interactiuni se schimba de la o zi la alta, variatiile lor sunt greu de explicat prin mijloacele conventionale.
Echipa de cercetatori amintita estimeaza ca experimentele cu bioplasma trebuie facute in conditii atmosferice constante cum ar fi umiditatea sau caldura. Apropierea unei furtuni, de pilda, poate influenta decisiv rezultatele. Deci, campul bioplasmic este instabil atunci cand apar schimbari bruste ale fortelor electrice din mediu. Cu toate acestea, in ciuda sensibilitatii la schimbarile electrice din mediu, bioplasma pare a fi relativ stabila, ca o expresie a balantei particulelor pozitive si negative din ea. Daca apare o ruptura intr-o directie sau alta, acestea se poate reflecta in starea de sanatate a organismului.
Desi campul bioplasmic al organismului este relativ stabil, o importanta energie este radiata in spatiu sub forma de „microcurenti” (canalele de particule bioplasmice formate prin ace), sau „bioplasmoizi” (fragmente de bioplasma care se indeparteaza de organism). Este posibil ca fenomenul de fotografiere Kirlian sa faciliteze dezvoltarea de microcurenti si de bioplasmoizi care sunt prinsi pe film; acestia ar putea fi implicati in telepatie, psihokinezie si alte modalitati de interactiune la distanta dintre organisme.
In incercarea de a investiga interactiunea la distanta intre o persoana si o planta, a fost implantat un senzor cu cristal lichid, cu un termostat protejat de un disc de aluminiu. Bioluminiscenta plantei s-a masurat cu un tub senzitiv care inregistra lumina emisa de planta. Astfel, cand o persoana aflata intr-o incapere departata si-a stimulat pielea cu un ac, lumina emisa de planta a crescut intr-un grad remarcabil. Rezultate similare s-au obtinut cand un alt subiect si-a imaginat ca se afla intr-o stare emotionala. Alte experimente au demonstrat ca ochii sunt o sursa de intensa radiatie; in cateva situatii, efectul ochilor a putut fi observat chiar in cazul separarii lor de dispozitivul de masurare pe un ecran metalic. Concluzia ar fi ca bioplasma este in gama ultravioletelor.
In mod curent, oamenii de stiinta se refera la patru stari ale materiei: solida, lichida, gazoasa si plasma. Ultima stare ar fi un gaz care are toti electronii separati de nucleii atomilor lor; ea exista in spatiul cosmic, dar poate fi produsa si experimental, la mari temperaturi, in laboratoare. In anul 1944, insa, V.S.Grisenko a pus pentru prima oara problema existentei unei a 5-a stari a materiei proprii organismelor vii. Doua decenii mai tarziu, mai exact in 1966, savantul rus a numit aceasta stare „plasma biologica” sau „bioplasma”.
