Anglicanismul

Cu toate ca si-a dus pana la capat optiunea de a scoate Anglia de sub autoritatea papala, Henric al VIII-lea al Angliei, regele care a „inventat” anglicanismul, a pastrat dogma catolica, fara a accepta principiile luteranismului si calvinismului, mentinand ierarhia bazata pe episcopi, doar ca acestia erau numiti direct de catre rege. Influentele calviniste in anglicanism s-au accentuat abia in timpul domniei lui Eduard al II-lea. In 1509, cand i-a urmat la tron tatalui sau, Henric al VIII-lea (1509-1547) avea optsprezece ani. Era un tanar frumos, foarte multumit de sine, excelent arcas, capabil sa se ia la intrecere cu cei mai buni padurari ai regatului, campion de tenis si un calaret atat de bun incat obosea zece cai intr-o singura zi de vanatoare. In plus, noul rege avea gust literar, fiind hranit in acelasi timp cu lucrari teologice si literatura romanesca, compunea poeme, punea pe muzica propriile sale imnuri si canta cam la toate instrumentele cunoscute in epoca.

Despre curtea lui Henric se spunea ca avea un numar mai mare de invatati decat orice universitate. Acestia i-au sadit in minte regelui o antipatie fata de calugari, de cultul icoanelor, de cultul relicvelor si un respect pentru studiul Bibliei.

Un rege care se lupta cu Papa de la Roma
Henric al VIII-lea a devenit rege prin moartea fratelui sau Arthur, cu a carui vaduva, Caterina de Aragon, s-a casatorit. Un text din Levitic interzicea casatoria dintre un cumnat si o cumnata; a trebuit sa se obtina o bula papala si sa se faca dovada ca prima casatorie a Caterinei n-a fost consumata. S-au gasit martori care sa jure ca asa stau lucrurile si, in ziua casatoriei sale cu Henric, Caterina a purtat cositele despletite, ca fecioarele.

Incepand din 1527, in urma refuzului papei Clement al VII-lea de a anula casatoria sa cu Caterina (care nu-i daduse mostenitori baieti), regele a intrat in conflict cu Roma. Unii istorici considera ca i se face o nedreptate lui Henric al VIII-lea explicand divortul sau si ruptura cu Roma prin dragostea lui pentru ochii albastri-inchisi ai Annei Boleyn. Regele ar fi putut usor castiga gratiile acesteia fara a-i promite ca se va casatori cu ea, dar problema de rezolvat era mult mai complexa. Interesul dinastiei si al tarii cerea ca regele sa aiba un fiu, ori Caterina nu mai putea naste. Curtea ar fi dat dispensa necesara, dar a intalnit o rezistenta care n-avea nimic religios: vointa lui Carol Quintul, suveranul Spaniei, Germaniei, Italiei si al tarilor de Jos. Caterina era matusa lui Carol Quintul…

Cu sprijinul lui Th. Cranmer, viitorul arhiepiscop de Canterbury, Henric a pus sa-i fie declarata nula casatoria si sa-i fie confirmata cea cu Anna Boleyn care fusese celebrata in secret, in 1533. In urma acestei actiuni, Henric al VIII-lea a fost excomunicat de papa Clement al VII-lea, dar regele a refuzat sa recunoasca autoritatea papei printr-un act emis de Parlament (Actul de suprematie) care recunostea in suveran pe seful suprem al Bisericii anglicane. Aceasta decizie si-a gasit sprijin in nemultumirea Bisericii engleze provocata de taxa impusa in favoarea papei si a imbogatirii ordinelor monastice.

Spolierea Bisericii in forma legala
In timpul rupturii cu Roma, Parlamentul Reformei, care a tinut sapte ani (1529-1536), a votat toate masurile extraordinare propuse de coroana. Ca urmare, spolierea Bisericii s-a facut in forma legala. Clerul a trebuit sa plateasca o amenda de doua milioane de livre, sa acorde regelui titlul de protector si de sef suprem al bisericii si sa desfiinteze anatele, sau „primul venit” al beneficiilor ecleziastice, care pana atunci fusesera platite papei.

Existau in Anglia o mie doua sute de manastiri, posesoare ale unor imense domenii. Functionari superiori religiosi si fiscali au inceput sa controleze manastirile. Lichidarea bunurilor manastiresti a fost realizata in cinci ani. Ea nu a adus mare lucru tezaurului regal, dar a creat o clasa de noi imbogatiti, care a asigurat un sprijin neconditionat noului regim religios. Un mare numar de calugari fura spanzurati, goliti de mate si taiati in bucati. Catolicii din cateva comitate s-au revoltat, dar au fost repede invinsi.