A fost vreodata reincarnarea acceptata de crestinism?

Pe la inceputul secolului al XX-lea, crezul intr-o reincarnare era limitat in America doar la un numar restrans de grupuri crestine cum ar fi Scoala Unita a Crestinismului („The Unity School of Christianity), Societatea Teozofica si Asociatia pentru Cercetare si Iluminare a lui Edgar Cayce. Pana in anii ’80 insa, nu doar ca aceste grupuri si-au sporit membrii la ordinul milioanelor dar celebritati ca Jeanne Dixon sau Shirley MacLaine au popularizat ideea si in randul maselor. Desi in urma cu 50 de ani relativ putini americani credeau in reincarnare in zilele noastre aproximativ 1/4 din toata populatia S.U.A. o accepta, alaturi de aproape o jumatate din populatia globului.

Ba mai mult, practic toti sustinatorii moderni ai reincarnarii din Occident pretind ca aceasta „se afla in perfecta armonie cu adevaratul spirit al Crestinismului”. Iar altii merg pana acolo incat sa afirme ca biserica primara crestina a recunoscut reincarnarea pana in al VI-lea secol cand a fost suprimata de catre un consiliu al bisericii.

In acest articol vom examina aceasta pretentie ca biserica ar fi suprimat doctrina reincarnarii.

Definirea reincarnarii

Desi doctrina reincarnarii provine din antichitate si isi are originile in Orient, ea poate fi gasita si in Grecia antica. Aceasta sustine ca „sufletul intra in aceasta viata nu ca o creatie noua ci doar dupa o lunga perioada de existente anterioare pe acest pamant, sau altundeva… pornit pe calea viitoarelor sale transformari pe care acum si le pregateste.”

Conform conceptului oriental de reincarnare, in functie de faptele sale dintr-o existenta precedenta omul se poate reintoarce sub orice forma de viata, inclusiv cea animala, cat si cea umana. Totusi sustinatorii din Occident ai reincarnarii afirma ca in general aceasta se petrece doar la nivel uman. Acestia numesc adesea conceptia estica a ei, „transmigrare” iar conceptia vestica, „reincarnare”.

In mod traditional termenii „transmigrare”, „reincarnare” si „metempsihoza” sunt folositi ca sinonimi ai aceluiasi lucru. De partea cealalta insa, reincarnarea trebuie deosebita de ideea de preexistenta a sufletului. In timp ce toti cei ce cred in reincarnare trebuie sa creada si ca sufletele reincarnate au avut o existenta anterioara, nu toti cei ce accepta preexistenta sufletului accepta si reincarnarea. Un exemplu al zilelor noastre al unui astfel de crez sunt mormonii.

Reincarnarea si Biblia

Crezurile care formeaza contextul atat oriental cat si occidental al reincarnarii sunt incompatibile cu Crestinismul biblic. In plus, dovada care se aduce impotriva pretentiei ca si reincarnarea ar fi integrabila in Crestinism depaseste cu mult cele cateva texte biblice care o pot combate. Mai degraba ar trebui observat ca intreaga revelatie biblica si invatatura ei despre Dumnezeu, om si lume, pacat si mantuire, fac front comun impotriva reincarnarii.

Cu toate acestea exponentii reincarnarii din Occident incearca in mod invariabil sa o impace cu Crestinismul. Acestia afirma despre Noul Testament ca ar fi fost scris de catre niste autori necunoscuti si prea tarziu pentru a fi de incredere in relatarea pe care o face invataturilor lui Iisus si ca in felul acesta marea majoritate a invataturilor Sale despre reincarnare s-au pierdut. De asemenea se mai pretinde si ca textul Noului Testament este plin de stersaturi si de inserari din exterior care s-ar fi efectuat in sec. VI dupa Hristos si chiar mai tarziu de catre cei ce se opuneau reincarnarii, si care au inlaturat carti intregi, motiv pentru care textul in sine nu mai este de incredere.

In cele din urma, in ciuda tentativei din sec. VI de a inlatura reincarnarea din Biblie, anumite vestigii ale doctrinei se crede ca se gasesc intr-o seama de texte disparate: Matei 17:10-13; Ioan 3:3,7; 9:1-3; Efeseni 1:4; Apocalipsa 3:12.8.

Reincarnarea si parintii bisericii crestine

Adeptii din vest ai reincarnarii sustin de obicei ca biserica primara si-a afirmat crezul in reincarnare pana in jurul sec. al VI-lea cand a fost suprimat de catre imparatul roman in cadrul unui consiliu al bisericii. Pentru a infirma aceasta acuzatie trebuie mai intai sa examinam marturiile istorice si sa vedem astfel daca parintii bisericii au propovaduit reincarnarea.

Adeptii reincarnarii au fabricat (inventat) o istorie falsa a bisericii primare bazandu-se pe:

– o reconstituire intentionat falsa a dovezilor care ignora majoritatea covarsitoare a marturiilor parintilor bisericii,
– citari partiale ale parintilor, de obicei, scoateri din context,
– inserarea celor vrute in citatele parintilor bisericii,
– citate inventate.

Iustin Martirul (a trait intre 100-165)

Iustin Martirul a fost unul dintre primii parinti ai bisericii crestine. Adesea el este citat ca fiind un „foarte timpuriu sustinator crestin al reincarnarii”. Cu referire la al IV-lea capitol al „Dialogului cu Trypho” al lui Iustin adeptii reincarnarii afirma ca „acesta a invatat ca sufletele oamenilor locuiesc in mai mult decat un singur trup in timpul perindarii lor pamantesti”. Dar ce spune de fapt Iustin? El infatiseaza un dialog in care discuta cu Trypho problema reincarnarii, iar la sfarsitul acestei discutii dialogul se incheie dupa cum urmeaza (cu mentiunea ca Iustin vorbeste la persoana I-a, iar despre Trypho se vorbeste la persoana a II-a; Trypho era un evreu cu care a purtat numeroase dispute; Trypho este cel ce vorbeste primul):

„De aceea, sufletele nu-l vad pe Dumnezeu si nici nu migreaza (stramuta) in alte trupuri, caci ele ar sti ca sunt astfel pedepsite si le-ar fi frica dupa aceea sa savarseasca chiar si cele mai neinsemnate pacate. Dar ca ele il pot percepe pe Dumnezeu ca exista si ca neprihanirea si sfintenia merita respectate, pot de asemenea sa fiu de acord cu tine”, a spus el.
„Ai dreptate”, i-am raspuns eu.

Clement din Alexandria (a trait intre 155-200)

Un alt parinte al bisericii crestine care este adesea citat pentru a se pretinde ca reincarnarea a fost sustinuta de biserica este Clement din Alexandria, mentiunea acestuia facandu-se pe baza afirmatiei sale din primul capitol al „Indemnurilor sale catre pagani” care se reda dupa cum urmeaza: „mai inainte ca sa fie lumea, noi eram”. In cel mai fericit caz aceasta afirmatie poate fi interpretata (separat de contextul ei) ca sustinand pre-existenta sufletului. De fapt, luata in contextul ei afirmatia lui Clement nici macar asa ceva nu sugereaza. Mai degraba el afirma pre-existenta lui Isus Hristos ca Logos (Cuvant), precunoasterea lui Dumnezeu, cat si planul Sau de a ne crea si a ne iubi mai inainte de creatie:

„Caci inainte de intemeierea lumii, noi eram, fiind destinati sa ne gasim in El, existand mai de dinainte inaintea ochilor lui Dumnezeu, noi creaturile rationale ale Cuvantului lui Dumnezeu caruia ii datoram existenta noastra, caci „la inceput era Cuvantul.”

Mai observati ca Clement isi califica cu grija afirmatia ca noi am fi existat mai dinainte cu cuvintele „inaintea ochilor lui Dumnezeu”, insemnand mai degraba ca „pre-existenta” noastra a fost o idee in mintea lui Dumnezeu, nu neaparat o realitate substantiala, tangibila.

Origen (a trait intre 185-254)

Fara discutie se poate spune despre Origen ca a fost unul dintre cei mai straluciti si ingeniosi teologi ai bisericii crestine primare. Cu toate acestea el a ajuns sa aibe o faima proasta tocmai datorita speculatiilor sale teologice. El este parintele bisericii cel mai adesea citat de catre adeptii reincarnarii ca sustinand doctrina lor. Un pasaj care este citat frecvent ar fi urmatorul. El provine din scrierea lui Origen „Impotriva lui Celsus” si aici este redat asa cum este citat de promotorii reincarnarii pe nume Head si Cranston:

„Sau, este mai in conformitate cu ratiunea ca fiecare suflet, din anumite motive misterioase (vorbesc acum dupa opinia lui Pitagora si Plato, si Empedocles, pe care Celsus il citeaza frecvent pe nume), sa intre intr-un trup si sa ajunga acolo dupa greselile si faptele sale de dinainte? De aceea, este probabil ca acest suflet, caruia ii sunt acordate mai multe beneficii in urma resedintei lui (anterioare) intr-un trup decat acela al multor oameni (pentru a evita prejudecata nu spun „toti”), are nevoie de un trup mai bun, nu doar superior altora, dar si sa fie investit cu toate calitatile cuvenite.”

Privitor la acest pasaj trebuie sa se faca mai multe comentarii. Intai de toate, Origen califica aceasta afirmatie spunand: „Vorbesc acum dupa opinia lui Pitagora si Plato, si Empedocles, pe care Celsus il citeaza frecvent pe nume.” Aceasta atribuire a citatului ne arata ca Origen argumenteaza pe baza crezurilor lui Celsus, si nu a propriilor sale crezuri.

In al doilea rand, inserarea in paranteze de catre adeptii reincarnarii a cuvantului „anterioare” inaintea propozitiei „resedintei lui…intr-un trup” in citatul redat mai sus, schimba complet sensul pasajului. Origen nu vorbea de o reincarnare anterioara in comparatie cu o reincarnare ulterioara, ci de fapt vorbeste despre o singura incarnare.

In al treilea rand, ideea pe care Origen incearca sa o afirme in acel context este complet evitata. Origen nu vorbea despre nasterea naturala a unei fiinte omenesti obisnuite, ci despre zamislirea miraculoasa a lui Iisus in pantecele unei fecioare. In prima jumatate a capitolului Origen a infirmat explicatia superstitioasa a nasterii din fecioara care circula printre iudei (si care a fost preluata si de catre Celsus), si anume ca Maria ar fi comis adulterul cu un soldat roman. Dupa care pune urmatoarea intrebare:

„Este potrivit cu ratiunea ca cel ce a indraznit sa faca atat de mult pentru rasa omeneasca…sa nu fi avut parte de o nastere miraculoasa, ci de una dintre cele mai josnice si mai rusinoase dintre toate? Atunci ii voi intreba ca greci si indeosebi pe Celsus daca se ia sau nu dupa parerile lui Plato si le citeaza mereu, daca Cel ce pune sufletele in trupurile oamenilor putea sa-l umileasca atat de mult pe cel ce urma sa faca asemenea fapte marete, sa-i invete pe multi, si sa-i intoarca pe multi din rautatea acestei lumi, printr-o nastere dintre cele mai rusinoase si sa nu-l aduca pe lume dintr-un mariaj legitim?”

Dupa aceea a urmat imediat citatul original asa cum este redat mai sus in care se face apel la filozofii greci atat de respectati de catre Celsus pentru a demonstra ca cineva atat de nobil ca Iisus nu putea sa aibe, nici macar conform invataturilor lor, o nastere atat de rusinoasa cum pretindea Celsus. Avand acest context in minte acum este evident ca Origen nu sustine reincarnarea si ea nici macar nu este sugerata in scrierile sale. Cel mult sustine pre-existenta sufletului, o opinie pe care el o impartasea chiar daca privitor la aceasta dezvaluie ca sorgintea acestei pareri se gaseste in filozofia greaca, si nu in invatatura crestina.

Ulterior in acelasi tratat Origen a facut urmatorul comentariu:

„Insa asupra acestor subiecte se pot spune multe lucruri intelepte, cum ar fi cele ce urmeaza: ‘Este bine sa tii ascuns secretul unui rege”. Pentru ca doctrina venirii sufletelor in trup sa nu fie expusa inaintea intelegerii populare si nici ceea ce este sfant sa nu fie aruncat la caini, si nici margaritarele sa nu fie aruncate inaintea porcilor.”

Aceasta afirmatie subliniaza ca intr-adevar Origen a acceptat doctrina eretica a pre-existentei sufletelor omenesti fata de trupul lor fizic, dar nu si reincarnarea.

In jurul datei cand a scris „Impotriva lui Celsus”, deci in anul 247, (si in consecinta spre sfarsitul vietii sale), Origen a mai scris si un comentariu asupra Evangheliei lui Matei in care a discutat pe larg daca Ioan Botezatorul era intr-adevar reincarnarea lui Ilie. Raspunsul sau fata de aceasta speculatie este categoric si nu permite nici o interpretare:

„Mie nu mi se pare ca in acest loc (Mat.17:10-13) se vorbeste despre sufletul lui Ilie, ca sa nu ma fac si eu vinovat de invatatura stramutarii sufletelor care este straina Bisericii lui Dumnezeu, care nu a fost transmisa de Apostoli si care nu este nicaieri afirmata in Scripturi…”

In acea lucrare Origen se lansa intr-o discutie detailata a stramutarii sufletelor dintr-un trup in altul demonstrand ca este contrara invataturii biblice a judecatii de la sfarsitul veacurilor, si ca in plus, Ioan Botezatorul nu avea „sufletul”, ci „duhul si puterea” lui Ilie (vezi, Luca 1:17)28. Nu se poate concepe o afirmatie mai limpede de atat in respingerea doctrinei reincarnarii.

Este totusi adevarat ca Ieronim, un proeminent parinte al bisericii crestine de la inceputul sec. al V-lea, a afirmat ca Origen a sustinut reincarnarea. Intr-o scrisoare scrisa lui Avitus, in jurul anilor 409 sau 410, Ieronim l-a acuzat pe Origen ca ar adera la „transmigrarea sufletelor”, inclusiv la ideea ca duhurile ingerilor cat si ale oamenilor „ca si pedeapsa pentru marea lor neglijenta si nesabuinta pot sa fie transformate in brute”, adica sa fie reincarnate ca animale. Totusi in aceeasi scrisoare Ieronim a recunoscut ca Origen isi precizeaza pozitia asupra subiectului:

„Atunci, ca el sa nu fie considerat vinovat ca ar fi sustinut alaturi de Pitagora transmigrarea sufletelor, el pune punct rationamentului sau grav cu care si-a jignit cititorul, spunand: ‘Sa nu fiu inteles ca vreau sa transform in dogme aceste lucruri. Ele sunt prezentate doar ca niste presupuneri care sa arate ca subiectul nu este complet trecut cu vederea.”

Din moment ce criticile lui Ieronim la adresa lui Origen se intemeiaza pe primele scrieri ale sale (indeosebi pe lucrarea „Asupra primelor principii”, scrisa intre 212 si 215) trebuie luat nota acum de respingerea categorica a transmigrarii care s-a observat ca a intervenit ulterior in scrierile sale mai tarzii. In plus, insusi Ieronim recunoaste ca Origen a dorit sa se inteleaga ca nu sustine aceea doctrina, oferindu-ne si noua posibilitatea sa concluzionam fara gres ca Origen nu a sustinut reincarnarea.

Ieronim (a trait intre 345-419)

Asa cum tocmai am vazut, Ieronim l-a condamnat pe Origen ca eretic in parte datorita pretinselor sale inclinatii fata de reincarnare. De aceea, este surprinzator sa aflam ca mai multi adepti ai reincarnarii pretind ca insusi Ieronim ar fi crezut in reincarnare! Unul dintre acestia a citat tocmai scrisoarea lui Ieronim catre Avitus ca dovada, chiar scrisoarea prin care acesta l-a condamnat pe Origen ca ar crede in reincarnare!

Alti adepti ai reincarnarii i-au atribuit lui Ieronim urmatorul pasaj din scrisoarea sa lui Demetrius: „Doctrina stramutarii sufletelor a fost invatata din vremuri stravechi unui numar restrans de oameni ca adevar traditional care nu trebuia sa fie divulgat.” Insa o cercetare a acestei scrisori nu dezvaluie nicio afirmatie de acest fel. In schimb, il vedem din nou pe Ieronim condamnand inca odata doctrina ca fiind „o invatatura pagana si daunatoare” care „se strecoara pe furis ca o vipera in gaura ei.”

Cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole

Leslie Weatherhead a pretins ca reincarnarea „a fost acceptata in biserica primara pentru primii cinci sute de ani de existenta. Doar in anul 553, cel de-al doilea Conciliu al Constantinopolelui a respins-o si atunci numai cu o mica majoritate.” Multi din cei ce sustin reincarnarea spun ca acest conciliu s-a intrunit la porunca imparatului roman Iustinian cu scopul precis de a condamna reincarnarea si de a sterge din Biblie orice referiri la aceasta.

Desigur impotriva acestei afirmatii se pot ridica multe obiectii. Intai de toate canonul Noului Testament asa cum il avem astazi a fost finalizat cel tarziu in al IV-lea secol, dupa cum am mai explicat. Intr-adevar, ne aflam in posesia a numeroase manuscrise ale Noului Testament care dateaza atat din al II-lea cat si din al V-lea secol, cat si manuscrise mai tarzii de atat. Textele manuscriselor Noului Testament ce dateaza de dinainte de sec. al VI-lea nu se deosebesc apreciabil de cele ce dateaza din acest secol sau de mai tarziu. Faptul acesta ar trebui sa convinga ca in anul 553 acel conciliu al bisericii nu a operat modificari in Biblie pentru a suprima reincarnarea, sau alte crezuri.

In al doilea rand, cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole nu a pomenit nimic in dezbaterile sale despre reincarnare. Principala tema de pe agenda acestuia a fost formularea unui raspuns crestin la erezia monofizita care sustinea ca in trup Iisus a posedat doar o singura natura (in loc de doua, umana si divina in acelasi timp, dupa cum Noul Testament si biserica primara invata). La acel conciliu sau poate la un altul s-a lansat o lista de „anateme”, sau condamnari a mai multor idei printre care era si cea a pre-existentei sufletelor (asa cum a fost enuntata de Origen si de unii dintre urmasii sai), dar nu s-a facut nici o mentiune a reincarnarii care, in mod evident, nici macar nu constituia o problema la ordinea zilei.

In concluzie, este o certitudine ca reincarnarea nu a fost suprimata de catre biserica in cel de-al VI-lea secol, sau in altul. Ea a fost in mod explicit respinsa de catre liderii bisericii inca de la mijlocul celui de-al II-lea secol si niciodata nu a fost serios luata in considerare ca reprezentand un crez care poate fi acceptat de catre crestini. Crezul lui Origen in pre-existenta sufletului a fost tratat ca o aberatie nedorita chiar de catre parintii bisericii si de conciliile care i-au urmat acestuia. Sustinatorii reincarnarii au trebuit sa inventeze texte inexistente, sa introduca in anumite texte cuvinte straine lor, sau sa citeze pasajele anti-reincarnationistilor ca si cum acestea ar fi in favoarea ei, si in general sa prezinte o reconstructie mitica a istoriei bisericii primare pentru a putea sa pretinda macar ca biserica primara ar fi crezut in reincarnare. Astfel de teorii bazate pe argumente atat de nefiresti, pot fi considerate negresit drept false.