Telepatia: de unde provine ea?

telepatie7Un fenomen paranormal foarte controversat este telepatia, care consta in transmiterea gandurilor la distanta, asa cum indica si numele fenomenului: telepatie = percepere la distanta. Despre acest subiect am mai discutat si in acest articol (Totul despre telepatie), dar in cadrul articolului de fata vom incerca sa discutam mai mult despre ipotezele privind sursa telepatiei.

Initial, s-a crezut ca aceasta comunicare psihica la distanta s-ar putea face prin transmiterea si receptionarea unor unde electromagnetice purtatoare ale unor „semnale de informare psihica”. Incercarile facute, privind emisia si receptia unor asemenea semnale intr-o banda foarte larga de frecvente, de la unde centimetrice pana la unde infralungi, cu lungimea de unda de mii de kilometri, nu au dat rezultate.

Au fost propuse si alte ipoteze privind natura presupuselor comunicari telepatice, unele destul de bizare si imposibil de verificat. Astfel, fizicianul Richard Feynman presupune ca pozitronii sau tahionii ar putea fi purtatorii unor mesaje telepatice – dat fiind ca se deplaseaza cu viteze foarte mari. Jung, in teoria sa, a existentei unui univers holografic, un ansamblu format din elemente unite printr-o forma de energie necunoscuta, sustine ca este posibila transmiterea de mesaje telepatice. Sir John Eccles (laureat al premiului Nobel pentru medicina in 1963) e sustinatorul tezei ca sursa undelor telepatice este creierul. El crede ca se realizeaza o comunicare directa unilaterala, de la creierul emitator la creierul receptor, evitandu-se astfel calea obisnuita, cand gandul este codificat (transpus in cuvinte), dupa care, fiind receptionat mesajul, acesta este decodificat (cuvintele sunt transformate in impulsuri electrice, biocurenti), ce induc gandul (mesajul) transmis. Care este natura acestor unde telepatice? Deoarece creierul contine un numar urias de neuroni, care sunt conectati intre ei prin numeroase sinapse, formand adevarate circuite prin care se propaga impulsuri electrice, pare plauzibila ipoteza existentei in creier a unor microemitatori, respectiv a unor microreceptori, acordati pe o frecventa ultrainalta, un fel de cipuri biologice mai perfectionate (se stie ca natura este un foarte bun inginer) decat cele utilizate in actualele telefoane mobile.

Conform informatiilor care s-au adunat de-a lungul anilor (daca le consideram de buna credinta – si nu inventate), exista mai multe tipuri de telepatie. Astfel, in cazul unei halucinatii telepatice, mesajul este perceput, in stare de semiveghe, ca o imagine de la fata locului, aflat la mare distanta, unde s-a produs un accident, in care a fost implicata o persoana apropiata.

O alta forma de telepatie este visul telepatic, in care mesajul poate fi transmis codificat (printr-un simbol) sau direct (real), in cazul in care cel care transmite mesajul se afla intr-o situatie extrema, cand are nevoie de ajutorul persoanei solicitate, sau inainte de a muri. Statistic, 65% din comunicarile telepatice sunt receptionate in vis, si numai 35% in stare de veghe.

Deoarece omul este curios din fire si, mai ales, este atras de lucruri neobisnuite, scriitorii si presa s-au ocupat pe larg de telepatie dat fiind ca era un subiect de senzatie, cu priza la public – evident, uneori, exagerand in privinta unui fapt real, alta data pur si simplu inventandu-l. Astfel, scriitorul american Upton Sinclair (1878 -1968), cunoscut pentru romanele sale de succes, a publicat cartea „Mental Radio” (in 1930), avand ca tema telepatia, a carei prefata a fost semnata de insusi Einstein. Ulterior, el s-a justificat: „N-am scris aceasta prefata decat din prietenie pentru autor… sunt sceptic… Daca telepatia nu se modifica nici in functie de timp, nici de distanta – aceasta inseamna ca ar scapa legilor fizicii, ceea ce este absurd, pentru ca totul in aceasta lume este guvernat de aceste legi”.

13 Comments

Leave a Reply