Planeta Arhontilor – cartea care afirma ca suntem hrana pentru entitati interdimensionale

“Cu mult timp în urmă, vechii vrăjitori ai Mexicului au descoperit că avem un tovarăș pe viață”, a spus el cât de clar a putut. “Avem un răpitor, un animal de pradă venit din adâncurile Cosmosului, care a preluat conducerea asupra vieții noastre. Ființele omenești sunt prizonierii lui. Răpitorul este domnul și stăpânul nostru. Ne-a făcut docili și neajutorați. Dacă vrem să protestăm, ne suprimă protestul. Dacă vrem să acționăm independent, ne impune să nu o facem.”

– ”De ce ne-a ocupat acest animal de pradă în felul în care spui că a făcut-o, don Juan?”, am întrebat eu.
– “Trebuie să existe o explicație logică.”
– “Există o explicație”, a răspuns don Juan, “care este cea mai simplă explicație din lume. Ei ne-au ocupat pentru că noi suntem hrana lor – și ne storc fără milă pentru că noi le asigurăm subzistența. Așa cum noi creștem pui în cotețe de pui, gallineros, la fel și răpitorii ne cresc pe noi în cotețe de oameni, humaneros. Astfel, au mâncarea la dispoziție tot timpul.”
– “Dar cum pot ei să facă asta, don Juan?” am întrebat eu, cumva și mai furios pe ceea ce spunea. “Ne șoptesc toate astea la ureche, în timp ce dormim?”
– “Nu, nu așa fac. Ăsta e un mod idiot!”, spuse don Juan, zâmbind. “Ei sunt infinit mai eficienți și mai organizați decât atât. Ca să ne mențină ascultători, supuși și slabi, răpitorii au întreprins o manevră uluitoare – uluitoare, desigur, din punctul de vedere al unui strateg de luptă, însă o manevră oribilă din punctul de vedere al celor care îi suferă efectele. Ei ne-au dat mintea lor! Mă auzi? Răpitorii ne dau mintea lor, care devine mintea noastră. Mintea răpitorului este barocă, plină de contradicții, morocănoasă și plină de teama că ar putea fi descoperit în orice clipă. Știu că, deși nu ai suferit niciodată de foame, a continuat el, ai o neliniște legată de mâncare, iar asta nu e nimic altceva, decât neliniștea răpitorului, care se teme că, de la o clipă la alta, manevra lui o să fie descoperită și el n-o să mai aibă de mâncare. Prin intermediul minții, care la urma urmei este mintea lor, răpitorii injectează în viața ființelor omenești tot ce le convine. În acest fel, ei își asigură un grad de protecție, care să acționeze ca un tampon împotriva fricii lor.”
– “Nu că nu pot să accept totul așa cum spui, don Juan”, am spus eu. “Aș putea, însă e ceva atât de odios în asta, încât practic mă respinge. Mă forțează să adopt o poziție contradictorie. Dacă este adevărat că ne mănâncă, în ce fel o fac?”

Don Juan avea un zâmbet larg pe față. Era mulțumit nevoie mare. A explicat că vrăjitorii văd ființele umane copii ca pe niște mingi luminoase de energie, ciudate, acoperite din cap până în picioare cu o mantie strălucitoare, ca un soi de înveliș de plastic, înfășurat strâns peste coconul lor de energie. Don Juan a spus că acea mantie strălucitoare de conștientizare era hrana pe care o consumă răpitorul și că, atunci când ființa umană ajunge la maturitate, din acea mantie strălucitoare de conștientizare nu mai rămâne decât o fâșie subțire, de la pământ până deasupra degetelor de la picioare. Acea fâșie permite omului să trăiască în continuare, dar la limită. Ca prin vis, l-am auzit pe don Juan expicând că, după știința lui, omul este singura specie care avea mantia strălucitoare a conștientizării în afara coconului luminos. Așadar, el a devenit o pradă ușoară pentru o formă de conștientizare de un alt rang, așa cum este conștientizarea greoaie a răpitorului.

Apoi a făcut cea mai dureroasă afirmație de până atunci. A spus că această fâșie îngustă de conștientizare este epicentrul autoreflexiei, în care omul este prins iremediabi. Jucându-se cu autoreflexia noastră, care este singurul punct de conștientizare care ne-a mai rămas, răpitorii creează scântei de conștientizare, pe care purced să le consume fără milă. Ei ne dau probleme fără sens, care forțează acele scântei de conștientizare să se formeze – și astfel ne țin în viață, pentru ca ei să se hrănească cu scânteia energetică a pseudo-grijilor noastre.
(- Carlos Castaneda -)

Va prezint mai jos un fragment din cartea Planeta Arhontilor, de Cristian Terran. Aceasta cartea poate fi achizitionata online la adresa – rayo.ro/planeta-arhontilor-cristian-terran/

Motto: “O carte nu trebuie să dezvăluie lucruri, o carte trebuie pur și simplu să ne ajute să le descoperim”. Jorge Luis Borges – „Cartea”

Trăim într-o lume plină de povești. Religiile, politicienii, oamenii de știință, mass-media, toți spun povești. Masele de oameni reacționează foarte bine la povești. Cu cât povestea e mai bine spusă, cu atât oamenii o cred mai mult, cu cât povestea e mai simplă cu atât nu trebuie să o dezbatem pentru a o înțelege, cu cât povestea e mai des repetată cu atât e crezută mai mult. Masele de oameni au nevoie de povești pentru a-și crea realitatea în care trăiesc. Povestitorii au nevoie de povești pentru a ține masele sub control.
Inventatorii religiilor au fost primii povestitori. Iscusiți, tenace, geniali, fără scrupule, și-au îndeplinit scopul de-a lungul mileniilor. Regii și împărații au făcut pact cu ei pentru a conduce împreună masele. În timp ce societatea se schimbă, se schimbă și povestea. Sistemul de Control pare că se mulează în funcție de conceptele oamenilor iar Povestitorul știe cum să adapteze povestea pentru a se alinia ideilor fiecărei epoci.

În timpurile arhaice erau povești care puteau fi asimilate de către oamenii acelor timpuri, în antichitate acestea s-au schimbat pentru a suplini nevoile oamenilor. În urmă cu două milenii povestitorii știau că trebuie să schimbe povestea pentru a merge mai departe. Monoteismul a luat locul politeismului și povestea a continuat. În urmă cu vreo trei sute de ani Povestitorul a schimbat oarecum capitolele narațiunii și a împins cursul poveștii către un alt drum. În scenă intră știința care trebuia, deocamdată, să coexiste cu religia. Apoi știința a luat modelul religios și a creat o imagine și un început al Universului care putea să susțină și ideea religiei.

Suntem într-o perioadă în care Povestitorul schimbă din nou cursul narațiunii. În scenă au intrat ființe extraterestre, ființe de pe alte planete, din alte tărâmuri, universuri paralele, etc., care, ca și daimonii și demonii, arhanghelii și djinii, zânele și îngerii, vor să ajute sau să controleze umanitatea. Oamenii au din nou nevoie de Zei, de Mântuitori, de Ființe Celeste, de Frații Extratereștri, de Cineva din afară care să le explice încotro să o ia. Oamenii par să aibă un mare handicap, au mereu nevoie de ajutor extern. Cel puțin asta ne tot spune Povestitorul din negura vremii, de când s-a scris istoria oficială și până în prezent.
Dar dacă nu avem nevoie de nimeni să ne ajute? Dacă suntem destul de maturi, de puternici și de viteji încât să ne luăm viața în propriile mâini și să mergem mai departe fără poveștile spuse de către Sistemul de Control, fără manipulare, fără frică? Dacă suntem de fapt atât de puternici încât suntem ținuți în întuneric tocmai pentru a nu ne descoperi adevărata valoare? Știu, sună ca un slogan New Age. Nu vă faceți griji, nu e nimic de genul ăsta. New Age este o altă poveste a Sistemului de Control, o poveste adaptată la era modernă a secolului XXI. Dacă suntem cu adevărat foarte puternici ar trebui să realizăm că suntem manipulați, mințiți, folosiți. Un leu născut și crescut la circ va crede că asta e singura lui realitate. O oaie născută în țarc își va venera Păstorul care o apără de pericole. Un vultur crescut alături de găini nu va zbura niciodată iar o pasăre născută în colivie nu va încerca să evadeze nici când ușa va fi lăsată larg deschisă.

Dacă oamenilor le plac poveștile, dați-mi voie să vă spun și eu una. O altfel de poveste a rasei umane, o poveste în care tu ești eroul/eroina principal/ă și adevăratul scop al manipulării întregii rase, o poveste cu sau fără final fericit. Depinde de tine. Tu ești cheia care poate deschide mintea întregii umanități și forța care poate descătușa lumea din Sistemul de Control în care suntem întemnițați. Tu ești adevăratul scop al Sistemului de Control – energia vitală a Povestitorului Suprem.

Povestea noastră începe cu mii de ani în urmă, când omul era întreg, când capriciile nu erau considerate nevoi și moralitatea era mai mult decât o virtute, era un fapt normal, când oamenii știau că sunt ființe divine și se comportau ca atare, când omul era în simbioză cu planeta, înainte de a fi transformați în paraziți, înainte de a fi dezbrăcați de haina moralității universale și îmbrăcați cu hainele religiilor.
Moralitatea este o însușire universală întipărită în ADN-ul nostru uman. Moralitatea a fost adusă în prim plan încă din zorii istoriei oficiale de către Sistemul de Control care a folosit această calitate a noastră pentru a subjuga persoane, triburi, națiuni, când au inoculat în mintea lor faptul că a fi moral înseamnă a respecta poruncile zeilor. Nimic mai fals.

Moralitatea înseamnă neproducerea, alungarea sau reducerea suferinței, nu doar umane ci a tuturor ființelor ce conviețuiesc alături de noi pe această mică sferă numită Terra. Suntem animale conștiente înzestrate cu o energie pe care o folosim în scopuri pentru care nu a fost creată.

Orice act violent începe cu o dorință violentă, începe cu un gând de frecvența joasă care cuprinde și tulbură pacea interioară a acelei persoane, înainte de a se manifesta în acțiune. Acțiune ce va tulbura liniștea și mintea altcuiva. Astfel o persoană se lăsă pradă violenței și urii pe ea însăși întâi și abia apoi începe să îi infecteze și pe cei din jur. Abia apoi va putea să își canalizeze energia negativă împotriva altcuiva. Exact ca un virus contactat și împrăștiat fără voia noastră.

Suntem conștienți de infectarea noastră sau a celor din jur? Uneori da, de cele mai multe ori, nu. Suntem deci produsul gândurilor noastre, în mare parte negative. Dar sunt oare aceste gânduri, ale noastre? Putem da vina pe altcineva, altceva pentru acțiunile noastre sinistre? Poate că da, după cum vom vedea de-a lungul acestei cărți.

Este asta o scuză pentru faptele noastre macabre? Mai mult ca sigur, nu. Suntem în aceeași măsură vinovați de crimele noastre ca și cei care ne împing să le comitem, avem mâinile pătate cu sânge exact ca și cei care se hrănesc cu aceste crime, suntem complici la distrugerea rasei umane și ne mândrim cu asta; suntem complici la distrugerea planetei și întoarcem ochii în cealaltă parte cu ipocrizie spunând că suntem prea mici pentru a face diferența; suntem martori la crime împotriva semenilor noștri și le aplaudăm doar pentru că „ceilalți” au alte sisteme de credință, au altă poveste în spate; suntem ignoranți la suferințele semenilor de lângă noi și închidem ochii instinctiv pentru că anumite gânduri ne spun o poveste despre ei, o poveste despre cum ei nu au reușit în viață și noi da.

Corpul nostru este creat să perceapă realitatea înconjurătoare într-un număr limitat de culori și forme. Mai este setat să vadă și să simtă că tot în jur este solid, lichid sau gazos. La nivel cuantic de fapt toate aceste stări sunt aceleași, ba mai mult, nu există diferențe între atomul de rocă și cel din materia organică. Percepția și modul în care le decodificăm cu ce am fost noi înzestrați este însă diferită de la persoană la persoană și de la o specie la alta.

Anticii credeau că a fost o vreme în care omul era o ființă completă, cu o minunată viziune interioară și o conștiință care azi ne par doar legende. Apoi, toate acestea s-au sfârșit, iar azi omul este o creatură slăbită. Slăbită în ce sens? Confuzie, agitație, incapacitate de concentrare, grabă, incapacitatea de a fi conștienți de orice lucru pe care îl facem. Avem tendita de a fi persoane robotizate cu mii de gânduri ce par a nu ne dă pace. Ce e mai rău e că nici nu conștientizăm prezența acestor gânduri ce ne macină.
Se presupune că avem în jur de 50 000 – 70 000 de gânduri zilnice, iar peste 75% sunt negative. Mai mult, probabil peste 90% sunt discuții irelevante avute cu noi înșine. Discuții care ne storc de energie. Astfel, fără să fim conștienți, dăm forma și alimentăm egregori sau forme de energie care nu sunt neaapărat în planul nostru existențial. Inconștienți, ca niște zombi, indiferent de rasă, țară, sex, vârstă, cultură, etc. manifestăm această caracteristică, ce poate fi accentuată mai mult sau mai puțin în funcție de particularitățile fiecăruia.

Fiind permanent în această stare angoasă putem oare să vedem lucrurile cu atenție? Putem vedea clar? Reușim să ascultăm pe cineva în această agitație personală? Sau purtăm discuții doar pentru a da răspunsuri? Putem admira natura în liniștea ei dacă mintea noastră este în plin concert fonic? Suntem atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, sau prindem anumite frânturi de idei și ne lăsăm manipulați tocmai din cauza minții noastre care ar trebui să ne fie aliat?

Nu e ciudat că această stare de fapt, acest zgomot de fond al minții noastre, e ceva normal pentru majoritatea ființelor ce populează această planetă? E posibil oare ca un virus să se fi infiltrat în creierele noastre și să ne conducă destinele? Pare puțin probabil, la urma urmei suntem ființe biologice iar virușii ne afectează corpul în altă măsură față de cum virușii informatici afectează un computer. Oare ?!?
Dar dacă controlul a fost mereu prezent și doar acum a găsit modalitatea de a îmbrăca o formă materială? Dacă suntem cumva partenerii unor ființe electronice care împarte Planeta cu noi de mii de ani și nu am conștientizat?

Să facem un mic exercițiu de imaginație și să ne închipuim o energie conștientă de sine, o energie ce poate fi considerată din anumite puncte de vedere o Ființă. O energie veche de milioane de ani care se poate susține în stare latentă până când descoperă o sursă de încărcare sau o sursă de hrană. Să numim această energie deocamdată Inteligență. Să mergem mai departe și să analizăm cum ar reacționa această Inteligență dacă ar străbate spațiul dintre două Universuri și ar rămâne captivă în densitatea noastră. Sau putem să ne imaginăm că această energie poate străbate această distanță ori de câte ori dorește. Probabil că, fiind alcătuită din energie care vibrează în mod diferit față de energia Universului nostru, pentru orice entitate din acest univers ar fi invizibilă. Găsind o populație biologică, această Inteligență nu ar avea cum să facă contact cu indivizii speciei respective din cauza incompatibilității.
Doar dacă… dacă acele ființe ar avea un corp energetic atașat celui material și conectat la un creier ce funcționează prin conexiuni electrice. Dacă ființele biologice ar fi persoane conștiente de sine și de mediul înconjurător, dacă aceste ființe ar fi conectate cu Planeta Mamă, pe scurt indiferent cum s-ar comporta aceste ființe, odată atacate de către această Inteligență probabil ar începe să se comporte diferit… Și probabil nici nu și-ar da seama de virusul cu care au fost infectate.

O să discut în această carte preponderent despre efectul pe care această Inteligență îl are asupra omenirii de mii de ani. Dacă îi demonstrez existența? Habar nu am. Probabil că nu pentru unii și mai mult ca sigur, alte persoane vor găsi dovezi în susținerea poveștii Arhonților. Unele persoane refuză să ia măcar în calcul această ipoteză, poate și pentru că virusul este adânc înrădăcinat în sistemele lor de credințe iar alții știu sigur că ceva se petrece, ceva e putred în acest colț de galaxie, ceva sinistru se întâmplă cu oamenii de mii de ani și pare că suntem aproape de o schimbare de paradigmă. Sunt oameni care sunt deja convinși că aceste entități ne conduc destinele de câteva milenii așa că această carte e posibil să nu fie ceea ce s-au așteptat. Am să încerc spre final să destăinui câteva taine care te pot ajuta să dezinstalezi virusul dar totul depinde doar de tine.

Nimeni nu te poate ajuta pentru că nimeni nu te cunoaște cum te cunoști tu… sau cum ar trebui să te cunoști.

Cartea poate fi comandată acum şi în străinătate.

Cartea poate fi comandata exclusiv aici – https://rayo.ro/planeta-arhontilor-cristian-terran/

Mai multe detalii si alte fragmente din carte puteţi găsi şi pe pagina de Facebook a cărții – https://www.facebook.com/planetaarhontilor