Iudaismul

Iudaismul si pamantul lui Israel

Intrarea iudaismului in suvoiul istoriei sfinte a fost extrem de dramatica. Primele 5 carti ale lui Moise, numite Pentateuh, relateaza istoria si constituie o epopee ce urca pana la cel putin 3.000 de ani. Crestinii, nu mai putin decat evreii, palpita la maiestatea cuvintelor familiare fiecarui partas al traditiei iudeo-crestine. “La inceput Dumnezeu a creat cerul si pamantul… Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul Sau, dupa chipul lui Dumnezeu l-a creat, i-a creat barbat si femeie. si Dumnezeu i-a binecuvantat… Iar Dumnezeu a vazut tot ceea ce facuse si a vazut ca erau foarte bune” (Facerea/Geneza 1:1,27,28,31).

Alte carti ale Vechiului Testament continua revelatia, profetiile, credintele, suferintele si aspiratiile poporului lui Israel. ii vedem ca nomazi ratacind prin pustie, ca sclavi slujind lui faraon si ca oameni liberi scosi din robie de marele Dumnezeu Yahve. Din locuri unde fusesera dispersati au ajuns sa formeze o noua natiune, in ciuda unor grozave adversitati. In toate aceste situatii ii vedem angajati intr-o drama spectaculoasa.

Minunea ce se petrece in republica Israel este pe linia manifestarilor istorice de care este plin iudaismul: fuga din Egipt, trecerea Marii Rosii, ratacirea in pustie. Fiecare calator din Israel – indiferent de opinia lui asupra implicatiilor politice, daca disputa arabo-israeliana este buna sau rea, sau indiferent de parerile sale cu privire la Sionism – nu poate sa nu fie impresionat de fervoarea spirituala ce uneste si sustine aceasta realizare. Deosebirile politice, sociale si religioase acute dintre oameni sunt subliniate intr-o zicere veche de cand lumea: “Israel a ales pe Yahve sa-I fie Dumnezeul sau, iar Dumnezeu a ales pe Israel sa-I fie poporul Sau”.

Este miezul gandirii acestor oameni, insa ca sa tii in minte acest fapt inseamna sa cunosti iudaismul. Acesti oameni sunt convinsi ca Dumnezeu i-a recunoscut, i-a separat si i-a pregatit sa-I fie alesii Lui. Ei cred ca Dumnezeu i-a ales nu pentru privilegii speciale, ci pentru o slujire si o misiune deosebita in lume. Ei cred ca undeva in “Pamantul lui Dumnezeu”, sensul ascuns al minunilor este aratat pe deplin. Undeva printre deserturi, muntele lui Yahve pastreaza secretul vizand modul si timpul cand degetul lui Dumnezeu a scris cele zece porunci. Undeva Avraam a ospatat, pe nestiute, ingeri. Undeva pe muntele Carmelului, Ilie i-a rusinat si invins pe preotii lui Baal. Undeva Saul a fost rege. David I-a cantat psalmii, Solomon I-a zidit Templul. Undeva Isaia a proorocit despre venirea Mantuitorului, a lui Immanuel. Toate acestea formeaza iudaismul si mostenirea lui. Din cea mai timpurie istorie ebraica si pana la constituirea statului Israel, iudaismul a ramas religia unei sortiri divine.

Tocmai acest simtamant al sortirii ii uneste pe evrei, desi mai sunt inca un popor dispersat. De la cel mai neinsemnat evreu si pana la seful republicii Israel, si de la tanarul copil evreu si pana la cel mai batran rabin, sentimentul patronajului lui Dumnezeu este o forta conducatoare.

Evreii cred ca nu este o cale usoara aceea pusa inaintea lor de catre Dumnezeu. Vor fi persecutii din pricina dreptatii (sfinteniei – righteousness). La fel, ei simt ca aceasta cale pe care vor merge nu este clar insemnata, deoarece Dumnezeu isi ascunde scopurile sale tot asa cum S-a ascuns de Moise pe muntele Sinai. Mai departe, calatoria nu este scutita de criza; Yahve isi are modul Sau de a-si pune copiii la incercare. Dar in privinta sprijinului Sau nu poate fi indoiala.

Tora

Inerenta destinului iudaismului este Tora, sulurile sacre. Ea ocupa un loc central in fiecare sinagoga, se citeste la fiecare slujba din sambete si este scumpa fiecarei inimi de israelit. Tora inseamna “Legea” si este privita ca Biblia ebraica (Biblia evreilor). Ea face parte, de asemenea, din Vechiul Testament, dar este cu mult mai semnificativa pentru un evreu decat pentru strain. in ea se afla pastrata voia revelata a lui Dumnezeu si pe ea isi fundamenteaza iudaismul codul sau si comportarea morala.

Tora contine misterioasa identificare a lui Yahve prezentata in cuvintele blazonale: “Eu sunt cel ce sunt” (Iesirea 3.14). Si aici se afla declaratia suprema care a facut din iudaism cea dintai dintre religiile monoteiste din antichitate: “Asculta, Israele: Domnul Dumnezeul Tau este singurul Dumnezeu…” (Deuteronom 6.4). Tora este comoara nadejdii si a sigurantei, linia directa de comunicatie dintre un popor si Dumnezeul sau. La evrei, Tora este Cuvantul, iar Cuvantul este Tora. Ea constituie intregul corp de invatatura si Scriptura de care evreul este legat si prin care este eliberat de superstitie si frica neintemeiata. Tora este iudaismul si, ca parte din destinul divin, ea ii uneste pe oameni orisiunde straluceste Steaua lui David. In iudaism, in special, Sfintele Scripturi au mare insemnatate.

Talmudul si alte scrieri sacre

Iudaism este si Talmudul. Asa cum Tora este Legea scrisa a poporului ales, tot asa Talmudul a fost candva legea orala. Codificat acum, el a imbinat Misna si Ghemara (studiile rabinice) si interpreteaza, ilustreaza si amplifica legea scrisa. Talmudul este Tora orala in care oameni ilustri ai sinagogii si-au adunat ca intr-o matca intelepciunea si descoperirile lor. Aici, Simon cel Drept declara: “Lumea se mentine prin trei lucruri: Legea, cultul si generozitatea”.

In Talmud mai gasim si cuvintele rabinului Hillel: “Mai multa carne – mai multi viermi; mai multa bogatie – mai multa grija; mai multe femei – mai multa vrajitorie; mai multe concubine – mai multa desfranare; mai multi sclavi – mai multa talharie. Dar mai multa Lege inseamna mai multa viata; mai mult studiu inseamna mai multa intelepciune; mai multa sfatuire inseamna mai multa claritate; mai multa sfintenie inseamna mai multa pace”. Tot aici inteleptul invatator Akabya ben Mahalalei sfatuieste: “Tineti minte trei lucruri si veti scapa de chinurile nedreptatii: sa stiti de unde veniti, sa stiti incotro mergeti si sa stiti in fata cui va trebui sa dati stricta socoteala despre voi insiva”.

Invatatura si sfatul isi afla de asemenea loc in Midras, care scruteaza textele biblice astfel incat necesara calauzire a lui Dumnezeu sa apara clara. Mistica si speculatiile se afla in Zohar, carte ce constituie textul cabalistilor in cautarea adevarurilor ascunse. Aceste persoane cerceteaza sfintele lor scripturi pentru a afla raspunsuri la intrebari ca urmatoarele: “Ce este sufletul omului? Cum se poate face deosebire intre bine si rau ? in ce consta fiinta lui Dumnezeu ? Exista rai si iad? Ce este lumea ingerilor si a demonilor?” In toata istoria acestui neam ratacitor acestea sunt niste intrebari pe care oameni numiti “cabalisti” le-au cantarit si le-au examinat disecand fiecare linie, cuvant si litera a Legii spre a sonda adancurile tainice.

Zile sacre

Iudaismul inseamna si sarbatori si zile sacre legate atat de bine cat si de rau. Religia iudaica s-a tesut in razboiul datinilor religioase. Multi crestini incep sa studieze sensul Sederului iudaic, cina tinuta in legatura cu Pastele. Sederul are o stransa legatura istorica si mistica cu Cina Domnului pe care o celebreaza crestinii. Fiecare copil evreu iubeste, cinsteste si tine Sederul. El cunoaste sensul Sederului. El nu uita niciodata cum a sezut impreuna cu parintii in jurul mesei de Seder si cum, dupa traditie, a intrebat: “De ce este aceasta noapte deosebita de toate celelalte nopti?” Si isi aminteste cum tatal lui a raspuns: “Noi eram sclavi la Faraon in Egipt, iar Dumnezeul nostru cel Vesnic ne-a scos de acolo cu mana tare”.

Ros Hasana, Anul nou iudaic si care cade in septembrie sau in octombrie, potrivit cu variatiile calendarului iudaic, este o zi de serioasa cercetare a sufletului.

Yom Kippur, Ziua Rascumpararii, vine la zece zile dupa Ros Hasana, si este o perioada de odihna solemna. Este dedicata marturisirii pacatelor, caintei si impacarii cu Dumnezeu. Yom Kippur este un fel de Sabat al Sabaturilor. Sabatul insusi, care incepe la apusul soarelui (in amurg) in fiecare vineri, este tinut cu rigurozitate in Israel – poate mai mult decat oriunde din cauza marelui numar de evrei ortodocsi de aici. Ortodoxia (iudaica) interzice lucrul sambata si calatoriile in zi de sambata. Ortodoxia (iudaica) din toata lumea tine sambata ca pe o zi speciala de odihna, iar toti evreii care-si respecta religia lor tin sa respecte ziua (sambetei) de la un asfintit la celalalt.

Hanukka, sarbatoarea consacrarii, celebreaza victoria Macabeilor asupra grecilor care cautasera sa-i elenizeze pe evrei in secolul II inainte de Hristos. Iuda Macabeul “a curatit templul” pe care grecii si sirienii il profanasera.

Purim este o alta sarbatoare a eliberarii, bazata pe relatarea din cartea Esterei.

Sabuoth este Sarbatoarea Saptamanilor sau sarbatoarea primelor roade ale secerisului. Ea se mai numeste si Cinci-zecime, ceea ce inseamna “cincizeci de zile” dupa Pasti.

Sukkoth, Sarbatoarea Corturilor sau a colibelor comemoreaza strangerea secerisului.

In profunzimea fiecarei sarbatori se afla un memento insistent, ca iudaismul a suferit mult, ca adeseori a fost eliberat si ca a fost substantial scapat de la absorbtie prin pronia lui Dumnezeu. De timpuriu in istoria sa, zoroastrismul l-a provocat cu conceptul sau de dualism, dar iudaismul a replicat ca Dumnezeu nu putea sa creeze o fiinta rea egala cu Sine. Buddhismul ar fi putut transforma Decalogul iudaic intr-o simpla filosofie morala sau etica, daca evreii n-ar fi staruit ca Yahve le-a transmis direct cuvinte vizand un scop divin ce depasea stiinta lor. Credinta hinduista in karma, in reincarnare si caste ar fi putut schimba conceptiile iudaice privitoare la scopul vietii, de n-ar fi fost convingerea iudaica despre pasiunea si dorinta lui Dumnezeu pentru dreptate sociala.

Desi iudaismul avea legaturi cu aceste religii, el nu a ingaduit sa fie cucerit de ele. In loc, el a asimilat ceea ce parea ca serveste planului lui Dumnezeu privitor la evrei ca fii ai sortirii Sale. Printr-un geniu rar intalnit, iudaismul a creat o religie fara o anume dogma si o miscare fara un anume fondator, in afara de “Dumnezeul nostru cel vesnic ”, si care, intr-un sens foarte real, a fost socotit intemeietorul Statului ebraic al lui Israel, veghetor asupra poporului Sau.

Conceptele fundamentale

Majoritatea evreilor, de asemenea, cred ca exista si concepte fundamentale, pe care trebuie sa le creada. Maimonide (rabi Moses ben Maimon), cel mai proeminent talmudist din Evul Mediu, a insiruit treisprezece articole de credinta bazate pe urmatoarele teme:

1. Existenta lui Dumnezeu;
2. Unitatea lui Dumnezeu;
3. Natura spirituala a lui Dumnezeu;
4. Unicitatea lui Dumnezeu prin faptul ca El a existat mereu si continua sa existe intotdeauna;
5. Cinstirea (adorarea) lui Dumnezeu;
6. Profetia;
7. Moise, ca fiind cel mai mare dintre profeti;
8. Originea cereasca a Legii;
9. Firea vesnica a Legii;
10. Cunoasterea de catre Dumnezeu a faptelor oamenilor;
11. Rasplata si pedeapsa;
12. Venirea lui Mesia;
13. Invierea mortilor

Alte surse de autoritate dau alte interpretari. Printre acestea se numara si invatatul Hasdai Crescas, care, in secolul al XV-lea, a expus patrusprezece puncte privind structura spirituala a iudaismului:

1. Dumnezeu cunoaste individual toate lucrurile si toti oamenii.
2. Pronia Lui se exercita asupra fiecarei persoane in parte.
3. El este atotputernic.
4. El S-a revelat in mod special profetilor.
5. El a dat omului libertate de vointa.
6. El a dat omului Tora.
7. El a creat universul la un moment anume.
8. Nemurirea este asigurata celor care asculta (respecta) poruncile Lui.
9. Exista pedeapsa pentru cei rai.
10. Mortii vor invia.
11. Tora este vesnica.
12. Moise este autoritate suprema.
13. Arhiereul poate prevesti evenimentele viitoare prin Urim si Tumim (obiecte mentionate la Iesire 28.30).
14. Mesia va veni in viitor.

Leave a Reply