Farmecele si dezlegarea de vraji

farmeceFarmecele

Farmecele, care isi au originea in practici ce depasesc probabil in vechime neoliticul, au ramas vii de-a lungul mileniilor, pana in vremurile noastre. Ele s-au inscris dintotdeauna in repertoriul vrajitoarelor, fiind mai putin practicate de vrajitori, probabil si prin faptul ca marea majoritate a persoanelor care faceau apel la asemenea formule himerice erau fetele si tinerele femei, ale caror probleme sentimentale puteau fi mai repede intelese de catre vrajitoarele varstnice, oricum considerate cu multa experienta de viata.

Imaginatia vrajitoreasca in domeniul magiei amorului se dovedeste uimitoare. Cartile de desfacere a farmecelor care au circulat pana in deceniile trecute sunt in masura sa arate o buna parte din cele „99 de chipuri si 99 de feluri de fapte”, adica de manopere magice pentru dragoste, indepartarea dragostei sau a rivalilor. Sunt enuntate, de pilda, farmece in care erau utilizate produse animale si umane ca: par de femeie, creier de broasca, pui neiesit din ou, sange de cartita, piele de sarpe, sange si intestine de arici, carne de pui de randunica si de liliac, vine de lup, plisc de cioara, broasca cusuta la gura, piele de pe san de femeie, urina umana, balega de cal, scarna de lup, bale de caine, prasneala de mata, gainat de gaina; diferite materii ca: rumegus de sfredel, harburi din noua targuri, sare de vite, zgura dintr-un cuptor parasit, pamant din fantana parasita, praf din raspantii, carbuni stinsi, apa de la roata morii, cenuse din camasa arsa, pai de matura aruncata, piele de potlogi vechi; produse alimentare: faina macinata in zori, turta de grau cu lapte de femeie sau de vaca, usturoi descantat in ziua Sfantului Andrei; apoi streang de om spanzurat, murdarie de sub unghii de mort, piele de om mort, piedica de la mort, par de mort; materii din natura ca: praf de marmura, de cremene, bucati de arama, lut si altele.

De obicei, materiile descantate de vrajitoare erau cautate si aduse de catre persoana care apela la farmece. Dupa epuizarea ritualului magic, acestea erau aruncate in fata sau in dosul casei, in horn, in asternut, pe prag, in calea celor care urmau sa fie „fermecati”, fara ca operatia sa fie surprinsa de careva.

Carti de vraji, in limba romana, tiparite la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul actualului veac descriu si
alte procedee de „legat”, al caror continut a ramas neschimbat in esenta, desi invocatiile au suferit prefaceri,
conformandu-se evolutiei culturale a celor ce apeleaza la magie. Fenomenul arata ca nu neaparat lipsa de instructie determina folosirea practicilor magice, ci limitele existente la un moment dat in gandirea sau cunoasterea generala sau particulara intr-un anumit caz, ori domeniu. O boala incurabila a secolului trecut, sa spunem tuberculoza, aducea la vrajitori multi suferinzi, care cautau remediu in orice, pentru a se salva. Dupa ce maladia a devenit curabila, niciun bolnav de T.B.C. nu a mai apelat la magie decat cine stie in ce imprejurare absolut izolata si nesemnificativa.

In cazul vrajilor de dragoste, acelasi fenomen poate fi surprins nu atat in modificari de esenta spirituala, ci de ordin tehnic sau ritual. De pilda, la sfarsitul secolului trecut, vrajitoarele, pentru a face sa vina o anumita persoana la clientul sau clienta lor luau un fir sau o panglica rosie si o innodau peste un fir scos din vesmintele fiintei ce trebuia fermecata. Urmau alte diferite manopere magice si rostirea de incantatii.

Intr-o brosura intitulata “Secretele magiei” aparuta la Iasi in anul 1926, prefacerile operate in textele magice „de legat ursita” devin ridicole, la un moment dat, prin introducerea unor termeni cu totul straini de vrajitoria veche. Astfel, persoana care urma sa faca vraja trebuia sa zica intre altele: „Sa vina sa ma vada (cutare), sa ma ia de mireasa. Ursitorul meu acum este in contact telepatic cu mine”… etc. Evident, expresia „contact telepatic” este o inventie absolut livresca, demonstrand maniera in care s-au produs de-a lungul timpului tot felul de modificari in tehnica magiei, in pas cu noutatile pe planul cunoasterii sau al evenimentelor.

In practica magica in uz in deceniul sapte al secolului al XX-lea se afla un evantai bogat de asa zise „facaturi”, reasezate pe gustul si mentalitatea timpului. Ea nu mai cuprindea insa vechile farmece in care erau prevazute folosirea materialelor greu de procurat, dar pot fi surprinse altele care utilizeaza diverse produse existente in mod obisnuit in comert. Vechile formule de vraji au pierit, odata cu adaptarea magiei la tehnica. Am putea spune ca, astfel, asistam la declansarea momentului disparitiei unei preocupari care a traversat epocile spre a cobori definitiv in desuetudine, dupa ce stiinta si-a cucerit impetuos locul dominant in constiinta lumii.

Descantece de desfacut vrajile

Impotriva farmecelor care veneau neaparat din puterea diavolului, erau opuse descantece de desfacut vrajile.
Acestea se faceau dupa un anumit tipic, de regula in noaptea cu Luna noua, ca si martea, joia si sambata. Vechimea descantecelor pentru desfacut farmecele trebuie sa fie extrem de mare la poporul roman, acest fapt fiind probat de existenta unor incantatii laice enigmatice, pastrate pana si in cartile bisericesti, in care nu se face apel, in niciun moment, la Dumnezeu, Iisus sau Maica Precista, cum se procedeaza in mod frecvent, ci la Luna. Iata un exemplu de asemenea rugaciune: „Cununa-ne Crai Nou cu cununa de piatra scumpa de mult pret. Luna luminata ce esti in cer si pe pamant, eu nu ma pot odihni in casa mea si in salasul meu”… inca o dovada a existentei unui cult selenar la populatia traco-getica, de la care s-au transmis invocatiile lunare prin traditie, la poporul roman, fara a se pastra insa ritualurile initiale. Recazute in magie, intr-o factura vulgara, aceste invocatii stravechi au capatat un aspect laic, de necuprins, straniu chiar.

Cercetari de data recenta scot la lumina faptul ca traco-getii adorau Luna personificata in zeita Bendds. In Odele lui Horatius sunt sugerate practicile rituale legate de cultul Lunii, care razbat pana la noi sub forma manoperelor magice vulgare.

Ceremoniile consacrate marii zeite tracice erau implinite de femei, lucru de care vorbeste si Herodot, acestea
aducand la altar snopi de cereale si turtite din faina de mei sau grau fiert. Obicei transmis la poporul roman atat in traditia magica, cat si in cea crestina. Ea este regasita si astazi, de altfel, in manifestari folclorice, in ceremoniile de pomenire a mortilor, sub forma colivei si turtitelor, ca si a prajiturii rituale, consumata sub denumirea de „mucenici” preparata numai in ziua de 9 martie, tot cu aceeasi adresa a comemorarii defunctilor.

Dezlegarea de vraji era facuta, de asemenea, de vrajitoare. In perioade mai recente, aceasta practica si-au insusit-o si preotii, literatura religioasa adaptand, de fapt, folclorul magic stravechi. Manoperele erau complicate. Cea (cel) care se banuia lovit de vraja trebuia sa mearga pe malul unui lac, noaptea, insotit de vrajitoare, ducand acolo o teava de trestie umpluta cu sare, o alta plina cu spirt, un pui negru de gaina si un arac de vie. Ajungand pe malul apei, vrajitoarea rostea o formula, (repetata sau nu de persoana asa-zis vrajita, fermecata, „legata”). Existau zeci de variante ale unor astfel de formule, unele in versuri, altele in proza ritmata sau pur si simplu discursuri pe tema data, colorata in functie de client.

„Legatul prin vraji” a bantuit Europa mai ales in secolele XVI si XVII. in Franta, Italia si Spania au fost chiar promulgate legi care prevedeau pedepse aspre impotriva tuturor acelora care faceau farmece, dar si a persoanelor ce recurgeau la aceste servicii. In 1582, Parlamentul din Paris, de pilda, a condamnat la moarte pe carpaciul Abel de la Rue pentru crima de a fi „legat prin vraji” mai multi tineri casatoriti. Carpaciul fusese surprins la usa catedralei Notre Dame tinand in mana un fir de lana, pe care l-a inodat in timpul oficierii casatoriei unor tineri, rostind in acelasi timp cuvinte magice. La Bordeaux a fost ars de viu, in anul 1618, un alt „legator prin vraji”. Practica „legarii prin vraji” devenise atat de inradacinata incat insasi Biserica catolica, in conciliile de la Milano si Tours, sinodurile de la Monte Cassino, Ferrara si Melun au anatemizat aceasta activitate. Sanctiuni fara prea mari efecte, deoarece vrajitoria a continuat sa se mentina pana ce cunoasterea realitatii si-a facut loc treptat, remodeland constiintele. Eficacitatea farmecelor, ca si a formulelor de dezlegare nu merita comentariu, fiind subinteleasa intreaga suprafata iluzorie pe care se desfasurau atat credintele superstitioase in vraji, cat si manoperele vrajitorilor.

Intrebari si comentarii despre acest articol se pot face pe forum AICI:

http://forum.almeea.com/index.php?topic=10.0

76 Comments