„Speculum Regali” este un manuscris vechi redactat pe pamintul Irlandei in epoca medievala. in acesta se mentioneaza data – Anul Domnului 956 – aparitiei deasupra bisericii Sf. Kinarus din orasul Cloera, care a durat atit cit sa permita o observatie amanuntita a unei „corabii a diavolului” care stationa in slava cerului si din care ar fi coborit o faptura antropomorfa care executa niste manevre ciudate si care cu greu ar fi reusit sa se sustraga curiozitatii indraznete a drept-credinciosilor irlandezi, drept care s-a intors la bordul corabiei, care a si luat-o din loc.
Extraterestri din preajma Sf. Francisc
Inca din secolul al VI-lea, calugarul Dionisie Areopagitul asociase „semnele cerului” cu niste forme de viata existente in afara Pamintului, dind crezare unei credinte populare potrivit careia „rotile de foc” care se vedeau zburind pe cer nu erau altceva decit niste ingeri (acei „ofannim” ebraici), iar in anul 1224 calugarul Leone din anturajul Sfintului Francisc din Assisi afirmase ca fusese martor la coborirea unei „bule de foc” pe muntele Alverno, in locul in care era inmormintat „Saracutul” (Sf. Francisc); calugarul Leone mai spusese ca se retrasese acolo pentru a se ruga in liniste, cind isi facuse aparitia fenomenul acela ciudat; in aceeasi noapte il intilnise pe un confrate, calugarul Francesco, care hoinarea prin padure vorbind cu un interlocutor invizibil, ca si cum s-ar fi aflat in transa (asa cum se intimpla in cazurile de rapiri OZN).
De altfel, nici Sfintul Francisco nu fusese scutit de niste manifestari anormale, ca sa nu mai pomenim de cele mistice; atunci cind dobindise „harul” de la un „serafim cu sase aripi stralucitoare si cu chipul unui om rastignit”, atunci tot muntele Verna, din Romagna, s-a luminat ca de la un foc mare. „Vazind acea lumina mare” – se spune in Legendele crestine – „niste catirgii care mergeau in Romagna s-au sculat crezind ca rasarise deja soarele si au pus samarele pe dobitoace; iar mai apoi, in timp ce calatoreau, au vazut cum lumina aceea se stingea si rasarea soarele adevarat”.
In legatura cu Sfintul Francisc, scrierile de la Vatican ne spun ca „atunci cind Saracutul se ruga intr-o coliba din gradina calugarilor din Assisi – era la vreme de noapte si confratii sai se aflau prin alte locuri, unii dormind, iar altii rugindu-se in liniste – iata ca dintr-o data fericitul Francisc a fost vazut intr-un car de foc. Calugarii care stateau de veghe s-au minunat nevoie-mare, iar cei care dormeau s-au trezit inspaimintati. Acea intimplare neobisnuita, care aminteste de inaltarea la cer a profetului Ilie, a fost luata drept un semn de la Dumnezeu, care ii harazise lui Francisc sa fie in acelasi timp si car, si conducator de car, sau, cu alte cuvinte, o calauza spirituala de nadejde. Dupa moartea Papei Innocentiu III, in anul 1216, urmasul acestuia, Honoriu, a acordat indulgenta plenara acelei Porziuncola (cunoscuta cu numele de Perdon d’Assisi – iertarea din Assisi)”.
Gabriel, sfantul rapit in cer
Un alt sfint rapit in cer a fost Gabriel, pe care il putem vedea reprezentat intr-o pictura in momentul in care este ridicat in vazduh de o raza de lumina din altarul bisericii Sf. Gabriel dell’Addolorata a Isola del Gran Sasso (Teramo). Pictura dateaza de la inceputul secolului Xl, sfintul rapit pare a se inalta spre tavan, in care se vede o gaura in partea externa a absidei.
Povestea despre extraterestri a diaconului Paolo
Tot in legende – care se inspira din Historia Langobardorum a diaconului Paolo – se povesteste despre sapte fiinte misterioase care isi dorm somnul de veci tainuite intr-o pestera din Efes, considerate a fi niste martiri crestini, dar imbracate in chip de romani din vechime, ale caror corpuri s-ar fi pastrat intacte vreme de secole (sau cel putin de patru sute de ani); Paolo Diacono spune ca acela care indraznea sa atinga moastele murea pe loc, ca si cum ar fi fost trasnit; mai tirziu, acest amanunt a fost ascuns si martirii au continuat sa ramina in pestera, dupa ce, la un moment dat, au inviat, „cu chipurile stralucitoare precum lumina soarelui” pentru a-l converti pe imparatul Teodosiu al Constantinopolelui. Redam intimplarea originala descrisa cu cuvintele lui Paolo:
„Cred ca nu ma abat de la subiect daca intrerup pentru o clipa ordinea cronologica a faptelor – dar nedindu-i voie penei mele sa se indeparteze de Germania – pentru a istorisi despre o minune cit se poate de vestita aici, precum si despre alte lucruri pe care le voi spune pe scurt.
La capatul acestui Pamint, undeva inspre Tramontana (Nord) se afla o pestera pe tarmul Oceanului, deasupra careia se inalta o stinca mare; in acel loc, sapte barbati sint cufundati, nu se stie de cind, intr-un somn adinc si acei oameni au trupurile si vesmintele lor neatinse de stricaciune (lucru care ne face sa ne minunam daca ne gindim la timpul foarte lung de cind se afla ei acolo), iar necioplitii si barbarii locuitori ai acelor meleaguri fac din acei oameni obiect de veneratie.
Acei oameni care dorm acolo par a fi, judecind dupa infatisarea lor, romani. intr-o buna zi cineva a vrut, in lacomia lui, sa-l despoaie pe unul din acei oameni; dar numaidecit, asa cum se spune, bratele i-au luat foc, si asemenea pedeapsa i-a infricosat atit de mult pe ceilalti incit nimeni n-a mai cutezat sa-i atinga pe acei oameni. Si dupa cit se crede, asemenea paza divina va face asa incit oamenii aceia sa se pastreze asa cum sint multa vreme de acum incolo; adica pina in ziua in care, trezindu-se ei din somn si fiind de felul lor crestini, vor ajuta prin cuvintul lor la mintuirea locuitorilor acelor meleaguri”.
Sf.Anton s-a intalnit cu un extraterestru
Dar intimplarea cea mai ciudata este legata de Sf. Anton si se intilneste intr-o hagiografie medievala anonima dedicata sfintului egiptean, intemeietorul monahismului crestin, care a trait la 300 de ani dupa Christos. In timpul meditatiilor lui in pustiu, Sf. Anton s-ar fi intilnit cu o faptura ciudata, mica de statura.
Si cronica relateaza urmatoarele: „Intr-o vilcea stincoasa inchisa din toate partile, a vazut un pitic pocit la fata, cu coarne si cu picioarele bifurcate aidoma caprelor. La vederea acelei fapturi, Antonio, ca un bun ostean al Domnului ce era, s-a inarmat cu scutul credintei si cu coiful sperantei; dar creatura aceea i-a oferit fructul pe care-l avea in palma pentru a-i servi drept hrana la drum, precum si ca semn de pace.
Vazind aceasta, Antonio s-a oprit si a intrebat-o pe acea faptura cine era. Si a primit raspunsul urmator: „Sint o faptura muritoare, unul din locuitorii Desertului, carora Paginii le-au facut nedreptatea de a-i numi in fel si chip, ca de pilda fauni, satiri si cosmaruri. Eu am fost trimis aici in chip de reprezentant al tribului meu. Va rugam sa obtineti pentru noi mila Stapinului vostru si al nostru care, asa cum am aflat, a venit intr-o buna zi sa mintuiasca lumea si al carui glas a rasunat pe tot pamintul”.
In timp ce satirul rostea aceste cuvinte, pe obrajii batrinului drumet (Sf. Antonio) au prins a curge lacrimi, dovada a emotiei sale deosebite si a bucuriei pe care o incerca. El se bucura pentru slava lui Christos si pentru nimicirea Satanei si se minuna ca putuse intelege in tot acel timp graiul satirului si lovind pamintul cu toiagul a spus: „Vai si amar de tine Alexandrie, care in loc sa-L slavesti pe Dumnezeu i-ai slavit pe niste monstri! Vai si amar de tine, oras al prostituatelor in care isi dau intilnire toti demonii din lume. Ce mai aveti de spus acum? Voi, animale, care mai vorbiti de Christos, voi care in loc sa-l slaviti pe Dumnezeu ii slaviti pe niste monstri…”.
Nici nu terminase bine de vorbit, ca faptura aceea salbatica si disparuse, ca si cum ar fi avut aripi. Nu creada nimeni in aceasta intimplare de nu vrea; dar adevarul ei a fost dovedit si de cele intimplate in timpul domniei lui Constantin, un eveniment la care a fost martora o lume intreaga. Si anume o faptura din acel soi a fost adusa vie la Alexandria si aratata lumii ca pe ceva nemaipomenit. Mai apoi, dupa ce a murit, pentru ca lesul sa nu-i putrezeasca din cauza caldurii, i-a fost pus in sare si dus la Antiohia pentru ca imparatul sa-l poata vedea”.
Un nor oval de lumina…
Nu este cu putinta a se comenta aceasta istorisire, care pare a fi nici mai mult nici mai putin relatarea unei intilniri de aproape si care apare intrucitva in aceeasi forma in Legendele crestine datorate lui Santucci. Tot aceste legende spun ca atunci cind a fost martirizata Sfinta Marina de Antiohia, „la un semn al lui Dumnezeu norii au prins a se cobori din munti, in timp ce ingerii cintau din toti rarunchii”; iar „vreme de trei nopti s-a fost vazut o lumina minunata deasupra tigvei Sfintului Pavel” care fusese aruncat intr-o groapa comuna; si ca Sfintul Nicolae obisnuia sa-si faca aparitia, pentru a savirsi minuni, intr-un nor oval de lumina intru totul asemanator unui OZN modern. Acest nor este infatisat intr-un tablou din Scoala lui Gentile da Fabriano intitulat „Minunea Sfintului Nicolae” si in care se arata cum sfintul salveaza o corabie dintr-o furtuna, tablou pastrat in Pinacoteca Vaticanului.
Dovezi ale extraterestrilor aflate in arhivele Vaticanului
Astfel de relatari neobisnuite se gasesc din belsug in arhivele bisericesti; si nu trebuie sa uitam faptul ca problema salvgardarii culturii si istoriei, dupa criza Imperiului Roman si dupa invaziile barbarilor, a trecut in miinile calugarilor si preotilor, care au stiut sa consemneze in mod constiincios tot ceea ce se intimpla in Europa medievala. Din nefericire, o buna parte din aceasta documentatie n-a iesit niciodata din arhivele Vaticanului, din diferite motive (si nu trebuie neaparat sa se vada in acest lucru o atitudine de cenzura, care a existat, fara indoiala, in cazul textelor eretice, evanghelice apocrife), incepind cu reaua administrare bibliotecara a unora, cu lipsa de chef a altora de a traduce niste documente considerate drept lipsite de importanta (fapt discutabil, fara doar si poate; pentru ca de curind au fost efectuate nistre traduceri costisitoare pe spezele unor banci si institute de credit) si terminind cu necesitatea de a se pastra cu grija documentele rare.
Scotocind prin Vatican files (dosarele Vaticanului) aflam ca in ziua de 12 februarie 1106 niste „stele” luminoase si-au facut aparitia pe cerul orasului Bari. Evenimentul acela neobisnuit ne-a fost transmis de istoricul Antonio Beatillo, calugar iezuit, care in anul 1637 a incredintat tiparului prima istorie a orasului Bari (Historia di Bari principal cittá della Puglia/ Istoria orasului Bari, capitala regiunii Puglia). Beatillo relata ca „in ziua de 12 februarie, la ceasurile amiezii, au aparut deasupra orasului Bari niste stele ce se vedeau foarte bine, ca si cum ar fi fost miezul noptii si alergau una dupa alta ca intr-un turnir, dind semne ca ar cadea pe pamint. Ce lucru anume voiau ele sa prevesteasca stim cu siguranta, dat fiind ca pe vremea aceea aproape toata Europa si nu numai ea, ci si alte parti ale lumii se aflau in razboi si intr-o saracie amarnica”. Aproape in chip de justificare a acelei stiri rasunatoare care parea a anunta un razboi spatial, Beatillo tinea sa precizeze faptul ca povestirea sa era luata dintr-o „Cronica” a lui Giovanni Nauclero (istoricul suedez Verge zis Nauclerus, 1430-1510), autor al unei „Cronici latine”, din „timpurile lui Adam si pina in anul 1500”.
Alte marturii interesante de OZN-uri
In luna ianuarie a anului 1953 a fost descoperit in abatia din Ampleforth un manuscris vechi; in acest manuscris se pomenea faptul ca in anul 1290 un disc zburase deasupra abatiei din Byland, in Yorkshire. Staretul minastirii, impreuna cu calugarii, se pregatea sa se aseze la masa cind unul din confrati a dat buzna in refector spunind ca afara se ivise o mare minunatie. Au alergat cu totii afara si au vazut un disc mare, de culoare argintie, care a zburat incet deasupra lor.
In lucrarea sa Historia de Statu Ecclesiae Dunelmensis, Robert de Greystane relateaza faptul ca, atunci cind a murit – in anul 1320, in ziua de Sfintul Grigore – superiorul abatiei din Durham a fost inmormintat in absida, in fata altarului principal. Dupa moartea sa, pe cer si-a facut aparitia o lumina puternica ce parea a straluci chiar deasupra mormintului. Apoi s-a vazut cum obiectul acela a prins a cobori si cum s-a deplasat aiurea.
In Cronica Albertina (1393-1394) se poate citi: „(in 1394) au aparut pe cer, la inceputul lunii septembrie, multi Assub, precum si niste stele zburatoare. In acelasi an, in ziua de 2 a lunii septembrie, la cel de-al doilea ceas al noptii, un mare Assub a aparut in fata ochilor celor ce se strinsesera in piata din Forli ca sa se uite la acea minunatie, deplasindu-se cu incetineala prin aer dintr-o parte intr-alta a multimii adunate acolo pret de doua rugaciuni Pater Noster; avea o lungime aparenta de doi pasi si cind a disparut a lasat – dupa spusele celor aflati acolo – un miros greu asemanator celui de ceva ars, in timp ce altii care pretindeau ca vazusera si ei acea minunatie au spus ca acel Assub de foc era la fel ca acela de mai inainte; iar apoi acel obiect a mai zabovit oarece vreme in vazduh si apoi a disparut incet-incet si n-a mai ramas din el decit un nor de urme de fum care au luat forma unui sarpe si care lucru era vrednic de a fi privit…”
In seara zilei de 16 septembrie 1408 au fost vazute pe cerul Romei trei stele in formatie de lupta. intimplarea aceea a fost descrisa, en passant, de catre Antonio Di Pietro, preot canonic de la Vatican, in lucrarea „Diario di Roma dall’anno 1404 all’anno 1417” („Jurnal al Romei de la anul 1404 la anul 1417„), pastrata in Arhiva Vaticanului.
„Imediat dupa apusul soarelui” – povesteste Di Pietro – „odata ce noi sus-numitii, adica don Guglielmo Di Pietro, don Luca Pippi si eu, am ajuns in piata San Pietro, am vazut impreuna cu altii, printre care Mattia Capodecarne, Agesilao Teodori – circiumarul meu Giovanni Cioneo – si cu multi altii, o stea foarte frumoasa care venea dinspre Tarrione si se indrepta inspre Castel Sant’Angelo impreuna cu alte doua stele mai mici care straluceau si ele. Si ne-am minunat cu totii de acel spectacol”.
In anul 1428 „in timpul noptii de dinaintea zilei de 3 martie, la ceasurile 1,30, a fost vazuta la Forli – de catre mai multi oameni vrednici de incredere – deasupra minastirii Minoritilor o palalaie cit toate zilele in forma de turn, iara mai apoi deasupra acesteia o coloana care parea si aceea de foc, iara minunea aceea a fost vazuta la Forli de multa suflare, adicatelea calugari, tirgoveti si lacuitori de prin vecinatati, de prin munti sau de prin cimpii. Si fiecare dintre ei vazuse palalaia aceea in locul pomenit. Era pe vremea bunului F. Domingo Firmano (Domenico Capranica, Episcop de Fermo, mai-marele bisericesc al regiunii Romagna, cu resedinta la Forli). In acelasi an, in ziua de 3 martie, s-a vazut in vazduh la Forli ceva asa ca o faclie aprinsa, care a tinut asa de la ceasurile 1,00 la ceasurile 3,00…
In ziua de 28 iunie 1444 au aparut deasupra altarului bisericii S. Maria del Sasso, in apropiere de Bibbiena, in tinutul Casentino, niste globuri („globbi”) misterioase care i-au facut sa se minuneze nevoie-mare pe cei care le-au vazut. Si se pare ca din aceste globuri ar fi iesit niste tineri invesmintati in alb. Despre aceste lucruri relateaza autorul cronicii, un calugar benedictin din Camaldoli, don Massimo, care spune urmatoarele: „In anul 1444, cind am fost eu la Sancta Maria (cred ca era in ajunul zilei de Sf. Petru), in aceeasi seara primarul din Bibbiena, care era Ilarione di Conte Compagni si care se inturna de la o vinatoare, o data ce s-a aflat aproape de biserica de care am pomenit, la doua zvirlituri de bat, au vazut el si tovarasii lui un glob cam de marimea unui guguloi de ceara pentru luminat. S-a lasat in genunchi numaidecit si a prins a merge in genunchi pina la biserica in chip de mare pocainta. Notarul lui care se afla cu el a crezut ca era acela un lucru divin; si a mers el pe acoperisul bisericii sa vaza daca nu cumva cineva mesterise ceva pe acolo. Si o data ce a ajuns el pe acoperis a prins a se bitii si a tipa ca de nu-i dadea cineva o mina de ajutor cadea de acolo. in aceeasi seara a mers vestea prin toata cetatea cum ca aparusera luminile acelea. Si au venit numaidecit toti cei din Bibbiena de a ramas cetatea aproape goala si plingeau si se jeleau si strigau cu totii in gura mare: indura-te de noi, Doamne!, si-si cereau iertare unii altora cu osirdie”.
„Speculum Regali” este un manuscris vechi redactat pe pamintul Irlandei in epoca medievala. in acesta se mentioneaza data – Anul Domnului 956 – aparitiei deasupra bisericii Sf. Kinarus din orasul Cloera, care a durat atit cit sa permita o observatie amanuntita a unei „corabii a diavolului” care stationa in slava cerului si din care ar fi coborit o faptura antropomorfa care executa niste manevre ciudate si care cu greu ar fi reusit sa se sustraga curiozitatii indraznete a drept-credinciosilor irlandezi, drept care s-a intors la bordul corabiei, care a si luat-o din loc.
