Home Spiritualitate teoreticaDiscutii spirituale Exista sau nu Dumnezeu? (Partea 2): Viziunea Parintilor Bisericii

Exista sau nu Dumnezeu? (Partea 2): Viziunea Parintilor Bisericii

by admin
12 views
Social Media
  •  
  •  
  •  

In articolul precedent (https://www.almeea.ro/exista-sau-nu-dumnezeu-partea-1-viziunea-lui-emil-brunner/) vorbeam despre problema existentei lui Dumnezeu, in viziunea unui protestant. In articolul acesta, vom discuta conceptul de Dumnezeu in viziunea Parintilor Bisericii. Acestia au conceput existenta adevarata, pura, adica existenta in expresia ei cea mai inalta care este existenta lui Dumnezeu, ca fiind prin excelenta a-categoriala. Aceasta insemna ca Dumnezeu exista fara specificatiile proprii unei fiinte finite, materiale, trupesti; ca mintea umana descopera ca El exista numai in masura in care il concepe mai presus de categorii. Este ceea ce afirma Sf. Maxim Marturisitorul cand spune: „Asa fiind, in urma celor aratate e absurd sa se considere ca Dumnezeu e trup si e silit sa se imparta in parti, din care se compune iarasi ca trup. Caci Dumnezeu e cu totul fara parti (adica cu totul spiritual), pentru ca este (exista) cu desavarsire fara cantitate; si e cu desavarsire fara cantitate, pentru ca este (exista) cu desavarsire fara calitate; si e cu desavarsire fara calitate, pentru ca este (exista) cu totul simplu; si e cu totul simplu, pentru ca este (exista) cu totul nesupus distantelor; si e cu totul nesupus distantelor, pentru ca este (exista) cu totul infinit; si e cu totul infinit, pentru ca este (exista) cu totul nemiscat (caci nu se misca niciodata Cel ce nu are unde sa se miste); si e cu totul nemiscat, pentru ca este (exista) cu desavarsire fara de inceput (caci nu are ceva inainte de El si care ar putea sa fie pe masura Lui si sa-l incapa); si e cu totul fara de inceput, pentru ca este (exista) cu totul nefacut; si e cu totul nefacut, pentru ca este (exista) cu desavarsire unul si atotsingur; si e cu totul unul si atotsingur, pentru ca este (exista) cu desavarsire in afara de relatie si de aceea e cu totul negrait si necunoscut si marginea atotsingura a toata cunostinta celor ce se misca spre El bine si in chip demn de Dumnezeu, fiind posibila o unica cunoastere adevarata cu privire la El: faptul de a nu fi cunoscut.”

Dumnezeu nu poate fi, asadar, cunoscut din perspective diferite cum sunt cunoscute fiintele finite, obligate de propria conditie sa existe si sa nu poata fi cunoscute altfel decat in relatie cu alte fiinte finite. Fiind Unul, Dumnezeu nu traieste in relatie cu altcineva ca El (adica in regim categorial, caci in infinitatea Sa nu mai exista nici un Altul cu care sa se compare) si nici nu poate fi cunoscut altfel decat prin singura cunoastere posibila in acest caz, cunoasterea a-categoriala, unica, singura adevarata. De aceea marele Parinte vorbeste despre cunoasterea lui Dumnezeu cel infinit ca fiind cu totul distincta de cunoasterea fiintelor finite. El o numeste „intelegerea uniforma, simpla si nediferentiata, in care consta cunoasterea numita neimpartita si necantitativa si unitara…”si este proprie numai celor dumnezeiesti. Este unica pentru ca „obiectul” ei este mai presus de orice contingenta temporala, spatiala, modala, relationala sau de orice alt ordin. Existenta lui Dumnezeu este necesara tocmai pentru ca e a-categoriala, fiind adica mai presus de orice conditionare categoriala. Este o afirmatie menita sa surprinda in cel mai inalt grad gandirea moderna, dar acelasi Parinte o explica: „El este cunoscut numai ca este, nu ce este”. Cu alte cuvinte, daca El exista cu necesitate tocmai pentru ca exista a-categorial, adica mai presus de orice contingenta, El este cunoscut ca exista tocmai pentru ca gandirea umana nu stie (prin insasi natura ei) cum exista.

Daca i se pare cuiva ca aceasta exprimare este paradoxala, Sf. Maxim o explica amintind de ereticul Eunomiu: „Eunomiu si ucenicii lui spuneau ca-L cunosc pe Dumnezeu cum se cunoaste El insusi pe Sine. Dar spunand ei ca-L cunosc pe Dumnezeu cum se cunoaste El insusi pe sine, erau siliti sa adauge si unde trebuie sa fie Cel cunoscut, pentru deplina cunoastere a Lui, si astfel dupa ei Dumnezeu nu s-ar deosebi deloc de lucrurile create, fiind circumscris si El in spatiu. Dar ce ar putea fi mai absurd decat aceasta? Sau, nespunand unde este, ar fi trebuit sa spuna ca nici nu exista (caci cum ar exista cu adevarat ceea ce nu exista concret undeva anume?). Or, siliti de mersul consecvent al ratiunii ei ar fi trebuit sa spuna ca El exista, dar nu e nicaieri; aceasta inseamna ca (stim) ca Dumnezeu este si subzista, dar ce este si cum subzista nu stim.”‘ Aceasta inseamna, intr-adevar, ca Dumnezeu exista si poate fi cunoscut ca existand cu necesitate tocmai pentru ca exista a-categorial si este cunoscut prin unica categorie a transcendentei.

ATENTIE! Site-ul almeea.ro nu-si asuma nicio responsabilitate pentru articolele legate de vindecarea fizica, prin folosirea sau nefolosirea anumitor alimente, medicamente si/sau anumite exercitii. Aceste articole au doar rol informativ. Daca doriti sau nu sa folositi sfaturile din aceste articole depinde doar de voi. Va recomandam sa cereti consult specializat inainte de a pune in practica aceste sfaturi.

S-ar putea sa va placa si

5 comments

dani 25 ianuarie 2012 - 1:05

Abstract! Exista energie pozitiva si negativa. In univers nimic nu se creaza totul se transforma. Viata este universala si se exprima intr’o infinitate de forme. Omul si’a creat propriul dumnezeu care sa raspunda nevoilor sale. In timp acest dumnezeu a fost dezvoltat odata cu evolutia intelectuala a omului.

klaire 25 ianuarie 2012 - 7:48

Si atunci de ce Sfintii Parinti au fost atat de tacuti de-a lungul miilor de ani? De ce au lasat ca Dumnezeu sa fie imbracat cu diverse atribute, caracteristici umane? Si acum, cand se poate vorbi liber (relativ), Sfintii Parinti sunt tacuti; pentru ce ai puterea de a constientiza anumite lucruri, daca nu dai mai departe? Oare de teama ca biserica, institutie, nu si-ar mai avea rostul de acum? Cumva, daca instrainarea oamenilor de spiritual este din ce in ce mai adanca, este si pentru ca indrumatorii adevarati vorbesc doar pentru o mica parte dintre noi.

LetaL 26 ianuarie 2012 - 10:51

Pai da ……aproape complicat de explicat dar am sa expun si eu niste lucruri numai ca nu am sa spun cine le-a spus desi e simplu de dedus !

“……Dumnezeu este in tine , cauta-l in sufletul tau ! Despica o bucata de lemn si Ma vei gasi ! Ridica o piatra si Ma vei gasi !
Multi extrem de multi se duc intr-o cladire sa-l caute pe Dumnezeu , nestiind ca El e mai aproape de atat. Il cauta printre icoane , picturi, statui si alte lucruri de genu asta !
Il reamintesc pe un alt sfant : Sfantul Stefan omorat cu pietre de farisei fiindca a avut curajul sa spuna urmatoarele “…….Dumnezeu e prea mare sa poata incapa in acest templu” inca se mai folosea notiune de templu in randul crestinilor la acea vreme !

@Klaire- Biserica ca si institutie a simtit gustul puterii ( una efemera) si atunci prin mijloace nu tocmai “ortodoxe” a subjugat o mare parte a omenirii .

klaire 27 ianuarie 2012 - 0:12

Da, Letal, inteleg si asta; si stiu ca mai ales in trecut era tare greu sa respiri daca nu erai in acord cu mai marii zilelor; insa acum? Poate ar trebui sa lase in urma institutia, aceia care au lucruri de spus; pentru ca desi misiunea lor pare deosebita, prin tacere, prin teama, totul se duce…in stadiul in care am ajuns, cateva vorbe nu mai sunt indeajuns…cumva pare o acceptare a sclaviei, chiar si pentru cei ce isi traiesc viata aproape fara pata.

grandpa 27 ianuarie 2012 - 13:38

inca nu am auzit pana acum intr-o viata de am de 66 de ani o asemenea mirabolanta explicatie si care sa poata justifica in vreun fel o intrebare ce nu isi gaseste raspunsul de secole milenii!

Leave a Comment