De ce e bun postul? Pentru ca el ne scoate din multe rele!

by admin
Published: Last Updated on 212 views

postul 7Multi crestini, nedand o prea mare importanta postului, il tin fara tragere de inima sau nu il tin deloc. Si totusi, postul trebuie primit cu bucurie, nu cu frica si parere de rau, caci nu este infricosator pentru noi, ci pentru diavoli. In cazul demonizatilor, mult poate face postul, mai ales cand este insotit de sora sa buna, care este rugaciunea. De aceea, Hristos a spus: „Acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post” (Mat. 17, 21).

Asadar, dat fiind faptul ca postul ii alunga departe pe vrajmasii mantuirii noastre, trebuie sa il iubim, nu sa ne temem de el. Trebuie mai degraba sa ne temem de mancarea multa, mai ales atunci cand este insotita de betie, pentru ca ea ne supune patimilor, in vreme ce postul, dimpotriva, ne scapa de patimi si ne daruieste libertatea duhovniceasca. De ce dovada a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci cand stim ca el lupta impotriva diavolului si ne izbaveste de robia pacatului?

A nu se uita ca cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie, cu toate ca aveau mare indrazneala la Dumnezeu, prin virtutile lor, posteau adesea, iar postul ii apropia de Dumnezeu. Chiar si cu mult inainte de ei, la inceputurile creatiei, atunci cand Dumnezeu l-a plasmuit pe om, i-a dat deindata porunca sa posteasca. Daca Adam implinea aceasta porunca, avea sa se mantuiasca. „Din toti pomii din rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!” (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decat porunca de a posti.

„Mi-e frica de post pentru ca strica si slabeste trupul”, poate ca spuneti. Dar sa stiti ca pe cat se strica materia omului, pe atat se innoieste sufletul sau. Pe de alta parte, daca vreti sa cercetati bine lucrurile, veti vedea ca postul are grija de sanatatea trupului. Iar daca nu credeti aceste lucruri, intrebati-i pe doctori, caci ei stiu cel mai bine. Acestia spun ca sanatatea este mentinuta prin cumpatare la mancare, pe cand lacomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Asadar, sa nu ne temem sa postim, caci postul ne scoate din multe rele. Mai sunt oameni care inainte si dupa post se imbuiba cu hrana si cu bautura, pierzand astfel folosul postului. Este ca si cum trupul nostru abia si-ar reveni dintr-o boala si cand ar da sa se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul si l-ar imbolnavi si mai tare. Ceva asemanator se intampla si cu sufletul nostru atunci cand inainte si dupa post nu suntem cumpatati.

Dar si cand postim, nu ajunge sa ne abtinem de la diferite mancaruri, ci trebuie sa postim si sufleteste. Exista primejdia ca tinand posturile randuite de Biserica, sa nu avem nici un folos. Din ce cauza? Pentru ca ne tinem departe de mancaruri, dar nu ne tinem departe de pacat; nu mancam carne, dar mancam sufletele celor saraci; nu ne imbatam cu vin, dar ne imbatam cu pofte trupesti; petrecem ziua in post, dar ne uitam la lucruri rusinoase. In felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mancare trebuie insotit de indepartarea de orice pacat, de rugaciune si de lupta duhovniceasca.

(Text prelucrat dupa Ioan Gura de Aur)

ATENTIE! Site-ul almeea.ro nu-si asuma nicio responsabilitate pentru articolele legate de vindecarea fizica, prin folosirea sau nefolosirea anumitor alimente, medicamente si/sau anumite exercitii. Aceste articole au doar rol informativ. Daca doriti sau nu sa folositi sfaturile din aceste articole depinde doar de voi. Va recomandam sa cereti consult specializat inainte de a pune in practica aceste sfaturi.

Comments are closed.