Home Religie Cultul adventist de ziua a 7-a

Cultul adventist de ziua a 7-a

by admin
87 views
Social Media
  •  
  •  
  •  

Adventistii si imparatia de 1.000 de ani

Adventii “garanteaza” adeptilor starea de “alesi” si sfinti in imparatia de 1000 de ani. “Sfarsitul” lumii a preocupat pe multi, dar el nu a fost cautat in Revelatia divina, ci in interpretari si calcule omenesti, si astfel apare conceptia hiliasta. O mie de ani in textele vechi testamentare este o suma, un numar de referinta, nu o limita, o previziune, nu un sfarsit, o circumscriere. O mie de ani este un numar pentru operatii de ordin eshatologie. De fapt, o analiza gramaticala a textului din Apocalipsa, (XX, 3, 6) lamureste lucrurile. Aici nu este vorba nici de hiliasm (o mie, in sens numeric), nici de miscarea hiliasta, nici de mileniu, de o imparatie de 1000 de ani, ci de imparatia de mii de ani, imparatia harului nelimitata de timp si spatiu.

Este regretabil ca traducerile Bibliei nu tin cont de pluralul respectiv. In loc sa fie tradus: imparatia de mii de ani, cum o indica corect Sfantul Apostol Ioan, s-a mostenit traducerea la singular, falsa: imparatia de 1000 de ani. Hiliasmul primelor veacuri nici nu cita, ca milenistii de azi, textele noutestamentare, de fapt nu existau, iar acestia vizau anul 1000, ca an al “venirii” a doua a Mantuitorului Iisus Hristos.

Originea si istoria cultului adventist

Adventistii de ziua “a saptea” au aparut in prima jumatate a secolului trecut. Doctrina sa are ca punct central apropiata venire a lui Hristos, care va intemeia o imparatie de o mie de ani pe pamant. Biserica crestina din primele veacuri, impartasea credinta in parusie, dar nu era de acord ca Hristos va intemeia o imparatie pe pamant, ci una cereasca, iar durata acestei imparatii de o mie de ani era privita simbolic.

Milenistii sau hiliastii de atunci au fost socotiti eretici si tratati ca atare. Pe masura ce secolele treceau si venirea lui Hristos “intarzia”, sperantele in parusie au incetat de a mai fi pe primul plan, dar n-au fost niciodata abandonate.

In 1831, William Muller, un fermier din Massachusetts, de credinta baptista, a inceput sa tina “predici” ocazionale in care se vorbea despre apropiata venire a lui Hristos pentru a intemeia o imparatie de o mie de ani pe pamant, astfel a gasit adepti care sa-l asculte, sa-l creada si sa-l urmeze.

Daca pana in secolul al XlX-lea, crestinii care asteptau venirea lui Hrisos pe pamant n-au fixat o data anume, William Muller o va face. Data venirii a doua a stabilit-o pornind de la Daniil (Cap. VIII, vers. 14). “Proorocirea” acestor ani si-a anuntat-o Muller inca din 1833 prin brosura “Invederare din Biblie a venirii a doua a lui Hristos, in anul 1843”.

Anul 1843 a trecut fara evenimentul asteptat. Ucenicul sau, Samuel Snow, revede calculul magistrului si gaseste eroarea: nu e vorba de anul 1843, ci de anul 1844, iar ziua exacta cand va cobori Hristos este 10 octombrie. Nu se va petrece nimic in anul 1844. Adventistii lui Muller, incep sa se divizeze si sa se organizeze in diferite grupuri (Adventistii Evangheliei, Crestinii Adventului, Uniunea Adventului etc).

Continuatoarea lui Muller va fi metodista Hellen White, care reinterpreteaza textul Daniel 8,14 in sensul curatirii sanctuarului ceresc. Deci, calculul n-a fost gresit; Hristos a venit, dar pe nori.

In 1860 are loc Conferinta Generala – se infiinteaza Biserica Adventista de Ziua a Saptea. White are, in continuare, peste 2000 de “viziuni”, pana la moarte (1915). Va fi numita de adepti “spiritul profetic”.

Punctele doctrinare importante ale adventistilor

1) Scriptura este inspirata de Dumnezeu.
2) Credinta in Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
3) Pentru a primi mantuirea este necesara o noua nastere prin credinta in Hristos.
4) Botezul are loc la majorat, in urma pocaintei si iertarii pacatelor, este un legamant cu Dumnezeu si se savarseste prin cufundare.
5) Cina Domnului este un simbol, aminteste de moartea lui Hristos. Participarea credinciosilor la impartasanie este obligatori, este precedata de “spalarea picioarelor”, ca act de umilinta. Elementele cinei sunt painea nedospita si vinul nefermentat (must).
6) Viata morala este cuprinsa in cele zece porunci.
7) Sufletul este muritor, numai Dumnezeu este nemuritor. Viata vesnica este darul lui Dumnezeu prin credinta in Hristos. Starea sufletelor dupa moarte este aceea de inconstienta. Va fi o inviere a celor drepti, cat si a celor nedrepti. invierea celor drepti va avea loc la a doua venire a lui Hristos; invierea celor nedrepti va avea loc cu o mie de ani mai tarziu, la incheierea mileniului.
8) A doua venire a lui Hristos – timpul exact al acestui eveniment dupa adventistii rationalisti nu a fost precizat, dar venirea este foarte aproape.

Organizarea in lume a adventistilor

80 de Uniuni, 10 Diviziuni si, mai presus, Conferinta Generala, cu sediul la Washington din 1862.

Adventistii in Romania

In anul 1870, Mihail Czechowski (fost preot catolic) ajunge in Romania si se stabileste la Pitesti. Printre primii adepti, il putem aminti pe Toma Aslan si fratele acestuia, care organizeaza o grupare adventa in Pitesti. Dupa informatiile lasate de Toma Aslan, prin 1881, gruparea avea 13 membri, iar cinci ani mai tarziu era pe cale de disparitie.

Adventismul de ziua a saptea a patruns si printr-un grup de colonisti germani adventisti care s-au stabilit in Dobrogea, iar in anul 1881 a format un nucleu al sectei in satul Sarighiol. Tot in Dobrogea se refugiaza din Rusia un alt adventist, Rabienco, care va organiza alta grupare facand prozelitism printre lipoveni.

Prin anul 1900 apare si in Bucuresti cea dintai grupare adventa, dar abia dupa 1906 se regrupeaza, atunci cand sunt atrasi la secta studentul in medicina Petre Paulini si ofiterii Stefan Demetrescu, P. Panaitescu s.a. in vederea organizarii sectei. In 1907, ia fiinta prima Conferinta adventista din tara noastra, care uneste toate comunitatile.

In 1920, are loc primul congres al adventistilor de ziua a saptea din Romania, la care se hotaraste infiintarea “Uniunii comunitatilor evanghelice ale adventistilor de ziua a saptea”, care cuprinde doua unitati organizatorice intermediare: Conferinta Muntenia, cu sediul la Bucuresti, si Conferinta Moldova, cu sediul la Focsani. Presedintele Uniunii este ales P. Paulini. Apoi, de la doua Conferinte se va ajunge la sase Conferinte: doua in Muntenia, doua in Moldova, una in Transilvania si una in Banat.

In perioada 1942-1944 sunt interzisi, apoi vor figura in Legea cultelor din 1948.

ATENTIE! Site-ul almeea.ro nu-si asuma nicio responsabilitate pentru articolele legate de vindecarea fizica, prin folosirea sau nefolosirea anumitor alimente, medicamente si/sau anumite exercitii. Aceste articole au doar rol informativ. Daca doriti sau nu sa folositi sfaturile din aceste articole depinde doar de voi. Va recomandam sa cereti consult specializat inainte de a pune in practica aceste sfaturi.

S-ar putea sa va placa si

3 comments

crina 3 decembrie 2009 - 18:56

buna…
nu stiu de unde te-ai documentat,dar n-ai facut-o prea bine 🙂
nu era muller,ci miller,dar asta nu are importanta…
descrii cultele prea superficial,ca si cum ai “povesti din auzite”

Petru Ianovici 26 iunie 2010 - 7:56

„O mie” sau “mii” de ani ?

„Am fost de multe ori confruntat cu explicatia ortodoxa conform careia in Apocalips 20 ar fi gresit tradus «o mie» de ani, si ca ar trebui tradus cu «mii» de ani. Interesant ca Bibliile vechi printre care cea de la Blaj, si cea de la Bucuresti traduc asa cum a tradus si Cornilescu, adica «o mie» de ani. M-ar interesa o explicatie lingvistica. Care traducere este corecta si de ce?”
Dragă Gabi,
În primul rând poţi verifica TOATE celelalte traduceri din lume: catolice, protestante, ecumenice, precum şi cele mai bune traduceri ortodoxe, ca să te convingi că există un consens universal asupra traducerii cu O MIE de ani. Vechile traduceri dau acelaşi sens: O MIE (Vulgata: mille; Peşitto: ’elef). Nu am la îndemână o biblie neogreacă (dimothiki), ca să văd cum traduc grecii în zilele noastre, dar în ce priveşte greaca NT, nu e nici o problemă textuală, nici o dificultate de traducere, pentru cineva care obişnuieşte să consulte dicţionarul şi un manual de gramatică.

Multe înţelegeri idioate în domeniul lingvisticii provin din faptul că traducătorul este atât de încrezut, încât încearcă să dea peste cap toată cunoştinţa adunată de secole, şi tot ce s-a fixat în dicţionare, lexicoane, manuale, în timp ce el crede că se lasă condus de un simţ superior, de un fler în numele căruia face observaţii simpliste, pe care le crede mari descoperiri, deşi el abia silabiseşte limbile vechi.

Toată povestea pleacă de la observaţia că numeralul grecesc pentru 1000 (χίλια) este, într-adevăr, un plural. De aici, unii au dedus şcolăreşte că ar trebui tradus cu „mii” de ani, şi chiar s-au mirat că atâta amar de lume ştiinţifică n-a observat acest detaliu. Aici este vorba despre o confuzie puerilă a pluralului gramatical, cu pluralul logic. Avem şi în limba română unele exemple: zori (aurora dimineţii), minţi (temperament, în expr. „ieşit din minţi”), nervi, pandalii (nervozitate). În greaca biblică însă, acest tip de plural gramatical cu sens de singular logic se foloseşte în cazul unor cuvinte foarte frecvente, pe care începătorii, neatenţii şi încrezuţii le traduc de asemenea la plural, chiar dacă toată lumea învăţaţilor ştie că este vorba de un plural gramatical, nu neapărat logic, şi în multe cazuri se referă la o realitate singulară: σάββατα sámbata (=săptămână, sâmbătă), ἅγια hághia (=sanctuar) etc. De aceea ai să vezi în unele biblii, traduceri de încrucire, hipercorecte, precum „într-una a sâmbetelor”, sau „a intrat în locurile sfinte”.

Greaca veche foloseşte două moduri de a exprima numeralul 1000, fie prin numeralul substantiv feminin singular χιλιάς chiliás (o mie), fie prin adjectivul χίλιοι (m), χίλιαι (f), χίλια (n), care se întâlneşte de preferinţă la plural, şi se acordă de obicei cu substantivul plural pe lângă care stă. În cazul din Ap 20, avem substantivul neutru ἔτη (ani) pluralul lui ἔτος= (an). Fiindcă în acest caz, numeralul era adjectiv şi trebuia să se acorde cu substantivul plural, grecul judeca logic şi gramatical în acelaşi timp, Compară cu textul grecesc din Gn 20:16 (1000 de didrachme); 2/4 Rg 15:19 (1000 de talanţi), Ps 89/90:4 (1000 de ani). Pe de altă parte, substantivul singular χιλιάς era folosit rareori la singular, denumind un grup de o mie (o „chiliadă”, o mie), dar la plural se foloseşte frecvent cu sensul normal de plural (mii). Greaca biblică nu foloseşte niciodată adjectivul plural χίλιοι, χίλιαι, χίλια pentru a se referi la plural (mii), ci numai substantivul χιλιάς, care la plural are forma χιλιάδες Ap 5:11; 7:4-6; 11:13; 14:1, 3, în timp ce adjectivul plural χίλιοι, χίλιαι, χίλια care nu are echivalent în limba română, se traduce întotdeauna în româneşte cu „o mie”, deoarece 1000 este un substantiv colectiv la origine, un plural logic (ca şi mulţime, pleiadă, gloată etc.), Alte locuri din Apocalipsă unde întâlnim acelaşi numeral-adjectiv plural sunt în.11:3; 12:6; 14:20; 20:2-4. Singurele cazuri în care întâlnim singularul de la χίλιοι, χίλιαι, χίλια sunt în 1/3 Rg. 3:4; 2Cr 1:6; 1Mac 4:1; 10:79), unde substantivele cu care se acordă nu au plural gramatical: χιλία ἵππος (literalmene, „o mie de cal”, calul ἵππος având în greacă doar formă de singular feminin !).

Dincolo de chestiunea lingvistică, unii au crezut că pe calea aceasta vor combate aşa-numitul chiliasm (milenism, milenarism), care nu am înţeles de ce, a deranjat cândva Biserica istorică. Dar aceasta este o altă problemă, şi nu se rezolvă pe calea aceasta. Indiferent că împărăţia specială a lui Christos va dura o mie de ani, sau mii de ani, noi nu putem influenţa cu nimic problema aceasta şi pregătirea noastră practică de astăzi nu are nici o legătură cu lungimea reală a perioadei respective, nici cu locul real al acelei împărăţii. A fi nepregătit înseamnă a fi pe dinafară, oricum, deoarece Parusía şi învierea drepţilor au loc înainte de începutul acesti împărăţii. Apocalipsa arată că după 1000 de ani de judecată universală prin Christos, împărăţia lui Dumnezeu va fi veşnică. Nu am nimic împotriva celor care doresc ca judecata să fie nu de o mie, ci de mii de ani, fiindcă oricum, cei judecaţi nu sunt prezenţi fizic la judecată. Totul se judecă „după cele scrise în cărţile acelea”. Capitolul 20 din Apocalipsă este mai interesant decât orice pledoarie lingvistică sau teologică. Citeşte-l, împarte-l pe secţiuni (secene) şi observă legătura dintre ele şi cu alte părţi ale Scripturii. Este fascinant.

Să trăieşti o mie de ani !

ghizela 26 iunie 2010 - 8:41

multumim pentru aceasta f.interesanta si frumoasa expunere domnule.Ianovici,uite asa mai invatam cite ceva.

Leave a Comment