Psihologul britanic Joseph Buchanan, in 1849, si geologul William Denton in 1854, au fost primii care au descoperit o posibilitate paranormala de a explora trecutul. Buchanan sustinea ca lucrurile inanimate „au un suflet si o memorie” care ii permit unui individ dotat cu puteri paranormale sa vada, prin ele, in trecut. Apa, pietrele – toate au o memorie si detin informatii. William Denton era convins ca lucrurile materiale sunt „impregnate cu imagini”. De unde si celebra sa afirmatie: „O piatra culeasa de pe strazile Ierusalimului este o adevarata biblioteca ce contine istoria natiunii evreiesti in intregime”.
In realitate, lucrurile nu sunt chiar asa de simple, cum le pareau celor doi cercetatori. Protagonistul psihometriei nu reprezinta memoria obiectelor, ci spiritul subiectului paranormal care se deschide, dincolo de experientele sale personale, pana ajunge sa includa in propria sa sfera un trecut care, fara sa-i apartina, ii devine totusi accesibil, in virtutea unei clarviziuni retrospective: o calatorie reala, prin spirit, in trecut.
Una dintre cele mai stranii si mai cunoscute „calatoare in trecut” a fost sud-americanca Maria Reyes, supranumita si „zburatoarea incasa”. Unul din cazurile care au facut-o celebra a fost legat de o scrisoare de adio, scrisa de un naufragiat si pusa intr-o sticla care a fost recuperata multi ani mai tarziu. Fara sa stie nimic despre ceea ce se intamplase, Maria Reyes a descris cu un realism cutremurator disperarea pasagerilor unui pachebot torpilat in 1917 de germani, in Oceanul Atlantic: devotamentul ofiterilor si al membrilor echipajului, explozia motoarelor, disperarea autorului scrisorii, care in clipa dezastrului isi indreptase gandurile spre sotia si copiii aflati departe de el.
Aceeasi prodigioasa vizionara a descris, cu ajutorul unui bumb de manseta care ii apartinuse imparatului Maximilian al Mexicului, perceptia colorata a manifestatiilor prin care populatia tarii l-a primit la sosirea sa. O bucata de marmura, culeasa din forumul roman din apropierea vestigiilor templului lui Castor si Polux, i-a insuflat viziunea ruinelor grandioase carora, la cererea cercetatorilor care faceau experimentele, le-a facut un desen foarte asemanator. Aceeasi bucata de marmura, cand i-a fost prezentata din nou, in alte circumstante, i-a suscitat aceleasi imagini.
Maria Reyes dadea raspunsurile cu ochii inchisi, cufundata intr-o stare profunda de transa. Cu toate ca tinea obiectul in mana, ea nu-l vedea si nu putea, prin urmare, sa fie impresionata de aspectul exterior al acestuia. De altfel, ea era departe de a avea cultura necesara pentru a putea inventa, cu o asemenea exactitate a detaliilor, evenimentele pe care le povestea.
Unele dintre experientele sale sunt absolut memorabile. Pe 29 octombrie 1919, dupa ce a intrat in stare de transa, medicul german Pagenstecher, conducatorul experimentului, i-a dat un cutit din chihlimbar, care provenea din Muzeul Arheologic al Mexicului. Era vorba despre un cutit destinat sacrificiilor umane, dar ea nu stia acest lucru. „Vad o multime care se grabeste spre un spatiu vast”, a spus Maria. „Sunt acolo doua sau trei sute de persoane. Sunt indieni. Au pene pe cap si par ingrijorati… Fara indoiala, este vorba despre o ceremonie. Acum vad alti patru indieni care tarasc un om dupa ei, cu forta. Se zbate, dar eforturile sale sunt inutile. Este ridicat si legat pe o piatra… o piatra plata si rotunda, de culoare gri, inalta de aproximativ un metru. Un om inalt si robust se apropie…”
Urmeaza descrierea unui sacrificiu uman, ale carui detalii este mai bine sa le lasam deoparte. Dar viziunea a fost asa de atroce, incat Maria Reyes a fost cuprinsa de convulsii. Doctorul Pagenstecher i-a luat atunci obiectul din maini, incercand sa o sugestioneze sa uite, la trezire, cumplita experienta, ceea ce nu a impiedicat-o insa sa inceapa sa planga cu sughituri si sa cada prada, pentru cateva clipe, unui tremur nervos…
Sursa: revista „Formula As”