Nascut la Teheran, in Persia, in anul 1817, si mort la Mazra’ih, langa Sfantul Ioan din Acra, in fosta Palestina, la varsta de 75 de ani, Mizra Hussein Aii Nuri Baha’u’llah apartine atat istoriei religiilor, cat si istoriei esoterismului.
In prima incadrare, istoria sa personala este de doua ori tragica. La 27 de ani, in 1844, el a preluat succesiunea unui martir al islamului, Mirza Ali Mohamed, nascut la Sioraz si supranumit Bab, adica „Poarta”. Bab declarase public ca va apara traditia islamica potrivit careia „in anul saizeci” va aparea un Mesia, Qua’im sau Mahdi, care va reforma islamul si a carui venire va aduce triumful final al islamului pe pamant. Toate sectele, si in special sunnitii si siitii, admiteau veridicitatea acestei profetii, desi o interpretau diferit.
Cu toate acestea, cand Bab s-a proclamat, in 1844, egalul Profetului, cand a invocat o noua Carte sfanta, Dayan sau „revelatia”, si cand a abrogat legile islamului, adica saria, propunand interzicerea valului femeilor si distrugerea Pietrei Negre de la Mecca, Ka’aba, a provocat mania autoritatilor religioase, apoi a celor politice. Acestea au declansat una din persecutiile cele mai salbatice din istoria religiilor. Nu numai ca Bab a fost executat in public, la 9 iulie 1850, nu numai ca cei saptesprezece discipoli ai sai au fost ucisi, dar aproape douazeci de mii de barbati, femei si copii babisti au fost apoi masacrati. Scopul acestor violente era acela de a elimina orice martor al invataturii lui Bab, pe care toti il descriau ca fiind de o frumusete radioasa. Cu toate acestea, cativa au scapat.
Baha’u’llah a fost aruncat intr-o carcera respingatoare, Siyah-Chal, unde a asistat la executarea celor mai multi dintre tovarasii sai. In 1852, guvernarea otomana l-a eliberat si ş-a exilat la Andrianopole (Edirne), apoi la Sfantul Ioan din Acra, o colonie penitenciara cu o clima insalubra. Proscrisul si familia sa au fost inchisi vreme de doi ani in fortareata orasului, apoi condamnati la arest la domiciliu, pana la moartea profetului.
Bab anuntase Manifestarea lui Dumnezeu, mai precis venirea Celui pe care Dumnezeu il va face vizibil, Vestitorul Sau universal. In 1863, dupa nouasprezece ani, Baha’u’llah a hotarat sa se arate ca fiind acel Vestitor. Ultimii credinciosi risipiti prin Imperiul Otoman l-au recunoscut ca atare.
Ramasitele lui Bab au fost transferate in secret la Sfantul Ioan din Acra, unde au fost depuse in acelasi mausoleu ca si cele ale lui Baha’u’llah, devenind un centru de pelerinaj pentru credinciosii veniti din lumea intreaga. Dupa ultimele recensaminte, Baha’ismul numara in jur de cinci milioane de credinciosi in toata lumea.
Doctrina lui Bab se structura in jurul unor aspecte luate din Cabala, printre care si simbolismul cifrelor. Astfel, cifra 19 era considerata drept numar sacru deoarece reprezinta valoarea numerica a cifrelor care alcatuiesc invocarea prin care incepe fiecare sura din Coran (Bism’Allah el rahman el rahim…). Si astfel, Baha’u’llah a asteptat nouasprezece ani ca sa se reveleze ca Manifestare a lui Dumnezeu.
Daca, dupa toate aparentele, el nu a reluat aceasta mostenire esoterica in scrierile sale, Baha’u’llah dovedeste insa o cunoastere si o adeziune la insasi esenta gnozei, asa cum stau marturie extrasele prezentate in continuare. In rezumat, cautarea lui Bab si a lui Baha’u’llah era cautarea Sensului suprem care transcende existenta umana.
In perspectiva, baha’ismul se inscrie in istoria milenara a formelor de spiritualitate care aspira sa se ridice deasupra religiilor constituite si a culturilor, precum si sa recreeze o fraternitate universala. Un atare efort se inscria evident impotriva sensului istoriei, deoarece el pretindea ca aboleste institutiile consolidate de culturi si de secole. In mod paradoxal, in acest efort universal el redevenea un esoterism rezervat unui cerc restrans.
Comentariile sunt închise.