In limba sanscrita a Indiei antice, yoga inseamna „unire”: unirea armonioasa a energiei din natura inconjuratoare cu a organelor si functiilor trupului omenesc. Yoga acorda intaietate ingrijirii sanatatii firesti, conducand la apogeu potentialul latent, innascut, prin integrarea constienta a omului in mediul sau natural si social.
Yoga a aparut in Asia, unde exista regiuni in care, datorita conditiilor climaterice, este ingaduita presupunerea (bazata pe date de paleoantropologie) ca acolo ar fi una din zonele aparitiei primilor oameni. La temelia acestui sistem de medicina „empirica”, aparuta in zorile omenirii, stau doua observatii esentiale, accesibile oricui si azi. Pe de o parte, observatia ca cele mai multe animale care traiesc in conformitate cu legile naturii au o perioada de crestere foarte scurta, urmata de un stadiu adult de aproape 8 ori mai mare, dupa care intra intr-o faza de declin si mai scurta decat prima etapa – lasa sa se intrevada potentialul biologic imens al omului. Pe de alta parte observatia simpla a interdependentei inconstiente dintre starile de nervi, emotionale, cu ritmurile diferite ale respiratiei, lasa sa se intrezareasca una din principalele metode de influentare constienta a potentialului vital.
Yoghinii au observat de mult acestea si, procedand in sens invers, ei actioneaza asupra nervilor si glandelor endocrine (care functioneaza inconstient) prin producerea unor variate ritmuri respiratorii (in mod constient), la care adauga anumite pozitii de gimnastica (cu rol de a provoca efortul anumitui organ ori muschi, ale carui vibratii sunt sincronizate, adecvat, ritmurilor si vibratiilor respiratorii) si unele regimuri alimentare (care pregatesc, chimic, organismul) – cu efecte acumulative asupra anumitor centri neuroendocrini din corp, inca insuficient dezvaluiti…
Dar rezultatele surprinzatoare (manifestate prin rezistenta la imbolnavire sau vindecarea fara prea multe adjuvante externe, printr-o deosebita dezvoltare intelectuala pe baza unei speciale energii fizice care poate determina multiple efecte suprasenzoriale inca misterioase si care poate conduce la depasirea conditiei umane prezente) au determinat atat imensa studiere si aplicare a sistemului yoga in centre medicale universitare din lumea intreaga, cat si integrarea sistemului in tratamentul multor maladii in clinici celebre.
Potrivit conceptiei generale yoghine, organismul omenesc isi poate selectiona „energia naturala” nespecifica din mediul inconjurator pe care, prin intermediul procedeelor amintite, o transforma in „energie umana” specifica. Aceasta energie, prin reteaua de „canale” a sistemului neuroendocrin din creier si de la periferie, este „dirijata” constient spre un centru situat la baza coloanei vertebrale, a carui „forta vitala” ar atrage-o apoi, ascendent, provocand rand pe rand redesteptarea unor imense energii nefolosite.
In yoga, alimentatia, desi poate fi variata, se recomanda a fi cea vegetariana; despre cantitate si orar ne sugereaza multe un vechi proverb asiatic care spune ca „hrana de dimineata s-o iei singur, cea de la pranz s-o imparti cu un prieten, dar cea de seara da-o dusmanului”. In plus, se recomanda un post absolut (doar apa) de o zi sau chiar doua pe saptamana.
Respiratia yoghina cuprinde vreo 12 tipuri principale, acordate diferitelor scopuri energetice si organe, derivand din doua stiluri esentiale care trebuie practicate: 1) o inspiratie rapida si cat mai completa, urmata imediat de o expiratie la fel de fortata, printr-o singura nara, cealalta fiind astupata cu un deget, apoi se alterneaza nara, repetand circuitul de 3-6 ori; 2) o inspiratie lenta prin ambele nari (numarand in gand 4 secunde sau numarand pulsul batailor inimii), apoi se retine aerul in plamanii umpluti la maximum (12 secunde sau batai), dupa care se expira tot prin nas, lent si eliminand cat mai mult aer din plamani care, apoi, se mentin fara aer, repetand circuitul de 3-6 ori.
Exercitiile psihice neuroendocrine functionale, de relaxare-concentrare, sunt variate dupa scopul propus si etapa de studiu, dar, in general, la inceput se recomanda trei tipuri:
1) Stand culcat pe spate (cu capul spre nord, pentru concordanta axului magnetic terestru cu coloana vertebrala) cat mai destins posibil, imaginandu-si ca are pe frunte un mic musuroi de pamant cu samanta unui arbore, care incolteste, creste etc;
2) Concentrarea gandului ca „ceva” care merge, de-a lungul acelor canale mari si mici din schema anatomica yoghina, concomitent cu inspiratia in coborare si cu expiratia in urcare, purificand diferitele organe intalnite;
3) Un exercitiu ce poate duce la dezvoltarea „privirii interioare”: in cursul unei saptamani, cel putin, fiecare isi poate rezerva o ora sau numai cateva minute pentru ca sa caute sa se vada pe el insusi, dar din afara lui, spre a se analiza cat mai detasat, gandindu-se, recapitulativ, nu numai la evenimentele exterioare la care a participat, dar si la felul in care a reactionat interior. Aceasta, pentru ca starea sufleteasca a fiecaruia sa nu acumuleze si sa nu lase sa se sedimenteze probleme nerezolvate, temeri, ganduri tulburi, dorinte refulate, umiliri etc. care, cu timpul, inconstient, vor putea provoca grave prabusiri hormonale si, consecutiv, maladii organice. Atunci, spun yoghinii, sa fim sinceri cel putin cu noi insine si sa ne dam seama ce suntem, ce dorim sa devenim, ce putem sa fim…
