Atunci cand cineva se sinucide, unul din primele lucruri pe care le realizeaza este ca nu a murit. Are un sentiment coplesitor ca il apasa ceva, deoarece legaturile pamantesti inca fac parte din fiinta lui. Intr-un fel, putem spune ca sufletul lui nu este pe deplin liber. Personalitatea muritoare moare, dar sufletul nemuritor nu. Sufletul ramane blocat intre lumea fizica si cea spirituala – viu, dar incapabil sa comunice cu cei dragi sau cu altcineva. Sufletul resimte vinovatie, durere si suferinta de a-si fi luat viata. El afla despre destinul lui si cat de benefica si plina de semnificatie ar fi fost viata lui daca ar fi continuat sa traiasca. Ca si spirit, devine constient de motivele pentru care a trebuit sa treaca prin experienta care l-a impins la sinucidere. El percepe de asemenea durerea si mania celor pe care i-a lasat in urma.
Cel mai neplacut lucru este acela ca se afla intr-o stare incerta. Nu poate merge in lumile ceresti, dar nici nu se poate intoarce in lumea fizica. Este blocat intr-un „tinut al nimanui” unde are in permanenta amintirea oribilului act pe care l-a savarsit. Isi vede iar si iar moartea, ca un film urat care ruleaza, iar el este prins in cursa si nu poate iesi din cinematograf.
Desi unii sunt constienti de ceea ce au facut, multi dintre cei care se sinucid nici macar nu-si dau seama ca au murit. In ansamblu, aceste suflete retraiesc din nou si din nou momentul final al mortii. Actul sinuciderii devine o secventa; se se reia si poate fi destul de cumplit. In cele din urma, vine timpul cand inteleg ca de fapt ei sunt morti pentru lumea fizica.
Perspectiva spirituala asupra sinuciderii
In cazul celor batrani sau bolnavi de o boala incurabila, unii doresc sa-si scuteasca familiile de suferinta, timp si bani, si aleg sinuciderea. Aceste fiinte nu sunt constiente de latura spirituala a actiunilor lor. Poate ca inainte de a se incarna, membrii aceleiasi familii au stabilit anumite conditii si situatii pentru a-si rezolva impreuna karma de grup. Sau poate aveau nevoie de experienta de a ajuta pe cineva bolnav. Chiar mai mult, desi unii argumenteaza ca sinuciderea asistata este cel mai bun lucru, deoarece pune capat suferintei si reda demnitatea mortii, cine poate juca rolul lui Dumnezeu? Cum putem sti ca sufletul nu a ales el insusi sa treaca prin experienta unei boli incurabile pentru a-si arde karma? Daca punem capat inainte de vreme perioadei petrecute de cineva pe pamant nu putem sti niciodata daca nu ar fi putut sa invete ceva important sau daca o asemenea experienta nu era cumva necesara pentru a putea atinge un alt nivel spiritual.
In orice caz, atunci cand se petrece acest lucru, sufletul va trebui sa treaca din nou prin aceeasi experienta pentru a invata, fiind obligat sa se incarneze din nou, suferind de aceeasi boala sau de ceva asemanator. Este posibil ca suferinta sa nu fie la fel de acuta ca in viata anterioara, deoarece o parte din ea a fost deja consumata. De obicei, sufletul trebuie sa epuizeze complet o boala pentru a nu mai fi nevoit sa sufere si alta data in acelasi fel.
Exceptii pentru care sinuciderea nu e un lucru gresit
Exista doua exceptii care fac ca sinuciderea sa nu fie un lucru gresit:
1. Daca sinuciderea este provocata de bolnavi mental sau care sufera de un dezechilibru biochimic. In asemenea situatii, aceste fiinte nu sunt pe deplin constiente de hotararile lor. Atunci cand trec dincolo, ei se pomenesc intr-un fel de „spital” in care sunt ajutati sa-si vindece boala si sufletul lor
se intoarce la starea sa initiala.
2. A doua exceptie o constituie cazul sufletelor care revin in planul fizic inainte de a le fi sosit timpul si nu sunt suficient de mature pentru a face fata lectiilor, asa cum credeau. Chiar daca un suflet crede ca are o anumita tarie, el soseste pe pamant si nu se simte confortabil. Aceia care s-au sinucis din acest motiv au spus adesea inainte de a muri: Nu ma pot integra sau Nu cred ca este cel mai bun moment pentru mine.
Deoarece este in firea sufletului sa creasca si sa invete, noi aducem intotdeauna in viata noastra anumite situatii ce trebuie depasite sau echilibrate. Daca ne-am da seama ca atunci cand suntem pe pamant este normal sa trecem prin dureri fizice, mentale sau emotionale si ca sinuciderea nu le inlatura, cred ca ar fi mult mai putine sinucideri. Este nevoie sa ne educam pe noi insine si mai ales sa ne educam tinerii, despre cat este de gresita ideea sinuciderii, si sa accentuam responsabilitatea pe care o avem de a trai viata la maxim.
Cum ii putem ajuta pe cei care s-au sinucis?
Corpul este doar o carcasa. Atunci cand paraseste carcasa, spiritul nu mai simte niciun atasament fata de ea. Este ca un articol uzat de imbracaminte. In cazul sinuciderii sau al accidentelor tragice, este important ca trupul sa fie ars. Daca spiritul se afla oarecum inlantuit de pamant, crematia distruge rapid corpul, iar spiritul nu va mai simti nicio legatura fizica. Va fi mult mai usor pentru suflet sa devina constient de noua sa conditie.
Aceasta problema nu are solutii simple, deoarece circumstantele fiecarei sinucideri sunt diferite. Dar ii putem ajuta pe cei care au comis aceasta greseala grava. Este important sa intelegem ca gandurile noastre sunt singura cale de a ajunge la aceste victime. Mai intai, putem sa le trimitem ganduri si sa le spunem sa inceteze sa-si iroseasca energia incercand sa se intoarca in lumea fizica. Ei trebuie sa isi dea seama ca au parasit corpul fizic. Apoi, putem sa le trimitem ganduri de iubire, pace si iertare. Trimitandu-le aceste ganduri frumoase, sufletele agitate se vor linisti si vor deveni mai constiente de situatia in care se afla.
Ce simt cei care s-au sinucis?
(Fragment din cartea JAMES VAN PRAAGH – “Mesaje de dincolo de moarte: relatari socante ale unui medium despre viata de apoi”). Aceasta carte minunata o puteti cumpara de AICI: http://www.librarie.almeea.com/james-van-praagh-mesaje-de-dincolo-de-moarte-relatari-socante-ale-unui-medium-despre-viata-de-apoi/
