Remedii populare incredibile impotriva herpesului, negilor, cosurilor si bubelor de pe piele

In afara tratamentelor clasice, exista tot felul de metode populare de vindecare pe care ati putea sa le folositi impotriva bubilor, negilor si altor afectiuni ale pielii.

Herpes: daca inainte ca acesta sa erupa, exista doar senzatia de mancarime, se trece un fir de par de om, bine intins, peste zona respectiva si atunci s-ar parea ca herpesul nu mai apare.

Negi sau a semnelor din nastere: se folosesc cateva paie de cereale sau fire de iarba, care mai intai se taie de la jumatate, apoi se rup din radacina. Cu partea taioasa a ierbii se cresteaza negul de cateva ori. Imediat dupa aceasta se ingroapa in pamant iarba smulsa, cu radacina in sus. Negii vor dispare imediat ce firele de iarba (sau paiele) vor putrezi in pamant.

Tot impotriva negilor, se taie un cartof crud in doua jumatati. Se arunca o jumatate peste cap in spate, apoi se freaca negul cu cealalta jumatate si se ingroapa in pamant uscat astfel incat acesta sa nu incolteasca. Imediat ce jumatatea de cartof va putrezi in pamant, negul va dispare.

Apoi, se face un nod cu o ata moale in jurul negului astfel incat ata abia il atinge. Apoi se ingroapa ata, de preferat intr-o gramada de balegar sau intr-un alt loc umed. Negul va dispare de indata ce ata a putrezit in pamant. Acest remediu” este eficient si in cazul unei „familii de negi”, care vor trebui sa fie legati, dupa care ii vom privi cateva clipe. Metoda este folositoare si pentru alunite sau semne din nastere.

Alt leac este sa se frece negii cu zeama de ceapa pisata la care se adauga multa sare.

Bubele de pe fata: se vindeca cu sucul care apare pe un bat de alun lasat sa arda incet pe foc.

Furuncule si cosuri: se ia o foaie de hartie sau un carton si se indoaie in forma unui cornet. Partea ascutit a se aseaza in sus. Dam foc apoi la hartia care va arde lent. In final, in vasul in care aceasta a ars, va ramane o substanta galbuie, foarte amara. O vom lua cand este foarte fierbinte si o asezam pe zona bolnava.