Alexandru cel Mare a fost cel mai mare imparat al antichitatii; el a fost un individ ale carui realizari sunt fara indoiala greu de egalat pentru un muritor. A ajuns foarte departe pe calea realizarii statutului divin in lumea materiala si a fost numit „Alexandru cel Sfant”.
Povestea sa e urmatoarea: dupa un numar de victorii militare prin care a cucerit teritorii vaste intre Macedonia in care se nascuse si India, Alexandru a ajuns in India in cele din urma.
Acolo, a auzit despre un yoghin care avea puteri deosebite, sau siddhis, printre care si capabilitatea de a prezice viitorul.
Alexandru a decis sa-i faca o vizita yoghinului pentru a-l intreba despre propriul destin. Cand a ajuns la pestera yoghinului, inteleptul era cufundat in meditatia sa obisnuita. Alexandru i-a intrerupt meditatia, nerabdator sa-si afle viitorul, si l-a intrebat daca avea intr-adevar acele puteri. Yoghinul a incuviintat si s-a intors la meditatia sa.
Alexandru l-a intrerupt din nou cu o alta intrebare: „Poti sa-mi spui daca voi avea succes in cucerirea Indiei?” Yoghinul a meditat un timp si apoi si-a deschis ochii incet. S-a uitat la Alexandru lung si cu blandete si a spus cu mila: „In cele din urma, o sa ai nevoie doar de sase picioare de pamant”.
Ar fi greu sa gasesti un exemplu mai graitor de dilema umana – efortul nostru disperat de a atinge divinitatea prin mijloace materiale si cu limitele impuse de corporalitatea noastra. Singura cale de a ne atinge potentialul ca fiinte divine este prin experienta interioara. Pentru aceasta e nevoie ca vechiul nostru eu, identitatea noastra ca „un eu inchis intr- un corp” sa moara.
Alexandru cel Mare a fost cel mai mare imparat al antichitatii; el a fost un individ ale carui realizari sunt fara indoiala greu de egalat pentru un muritor. A ajuns foarte departe pe calea realizarii statutului divin in lumea materiala si a fost numit „Alexandru cel Sfant”.
Normal, e nascut in aceasi zi si luna cu mine…27 februarie