S-a consemnat ca inainte cu trei luni de moartea lui Buddha, pamantul a fost rascolit de un cutremur puternic si de o furtuna. Discipolul sau Ananda l-a intrebat care este semnificatia acestor semne de rau augur, la care el a raspuns: „Acest cutremur anunta ca mi-am sacrificat ultimii ani din viata. incepand de astazi, o sa mai traiesc numai trei luni”.
Trei luni mai tarziu, impreuna cu discipolii sai, Buddha a ajuns intr-un luminis de mangotieri, unde a intrat in vorba cu stapanul gospodariei, pe nume Chunda, care i-a invitat la masa. Buddha a acceptat, insa i-a instruit pe discipoli ca numai el avea sa manance din mancarea care urma sa le fie oferita. Dupa masa, Buddha s-a simtit rau si a insistat totusi sa mearga mai departe, pe jos, pana in Kushinagar. Acolo s-a imbaiat si apoi l-a rugat pe Ananda sa-i pregateasca un pat.
„O, Ananda”, i-a spus el discipolului sau inmarmurit de spaima, „a sosit vremea sa ajung la odihna. Du-te si spune-le celorlalti, pentru ca se vor supara daca nu vor fi martorii plecarii mele”. Dupa ce s-au adunat toti, Buddha le-a tinut o ultima predica:
„Nu se cuvine sa jeliti intr-un moment de bucurie… Plangeti cu totii, dar exista vreun motiv de jale? Ar trebui sa vedem intr-un intelept un om scapat dintr-o casa cazuta prada unui incendiu. Nu conteaza daca sunt aici sau nu; mantuirea nu depinde de mine, ci de practicarea Dharmei, la fel cum vindecarea nu depinde de consultatia medicului, ci de luarea medicamentelor prescrise… A sosit vremea mea, lucrarea mea este incheiata… Toate lucrurile ajung in cele din urma la un final, chiar si daca ar fi sa dureze un eon. Momentul plecarii este harazit de acum intr-o zi.
Am facut ceea ce am putut pentru mine si pentru altii si ar fi lipsit de sens sa mai raman, l-am pregatit pe toti cei pe care am putut sa-i pregatesc. Invataturile mele vor dainui multe generatii, asa ca nu trebuie sa fiti tulburati. Recunoasteti ca tot ceea ce traieste se supune legilor trecerii timpului si nazuieste la intelepciunea eterna. Atunci cand lumina cunoasterii alunga ignoranta, cand lumea este vazuta ca fiind lipsita de substanta, sfarsitul vietii este vazut ca liniste si ca un tratament al bolilor. Tot ceea ce exista este menit sa piara. Fiti, prin urmare, mai cu luare aminte la mantuirea voastra. Vremea plecarii mele a sosit”.
Cu aceste cuvinte, Buddha a intrat intr-o stare de meditatie profunda si a trecut in nefiinta. Pamantul s-a cutremurat asemenea unei corabii pe furtuna si cerul a fost inundat de tunete si de fulgere.