Fachirismul reprezinta mai spectaculoase, dar si controversate activitati cu caracter magic oriental. In conceptia indiana, fachirul este un ascet, indiferent de religia careia ii apartine — hindusa sau musulmana —, o fiinta solitara ce-si afirma prezenta printr-o atitudine invaluita de mister. Fachirul poarta cu el tainele unor lumi de mult trecute, inventarul practicilor magice asa cum erau in perioada in care religia a selectat si preluat acele procedee carei conveneau spre a le declara „sacre”.
Fachirii sunt consacrati vietii simple, extrem de cumpatate, gandului neexprimat si, in ultima expresia, magiei. Examinarea atenta a comportamentului acestei categorii de magi orientali scoate la iveala paralelisme frapante cu cel al samanilor si vrajitorilor primitivi. Ca si acestia, fachirul traieste izolat, se hraneste altfel decat ceilalti oameni, are alte ore de somn. In general tine sa fie deosebit de restul societatii, pe care o impresioneaza prin aparitia sa.
Fachirismul face de asemenea apel la yoga, sistem stravechi de gandire metafizica, existent in culturile preariene si ariene, constand intr-un antrenament de tip deosebit pentru corp si intelect bazat pe modelarea vointei. Prin exercitii de antrenare a vointei si puterii de concentrare, care nu au nimic anormal in ele, fachirii au ajuns la anumite performante, aparent supranaturale. De pilda, un fachir isi poate accelera si incetini dupa dorinta bataile inimii, reuseste sa-si ridice temperatura corpului, ori sa si-o scada pana la cea a mediului ambiant, sa-si suspende respiratia un timp variabil, sa ajunga in stadiul mortii aparente, din care sa revina singur, treptat etc. Aceasta fara a mai lua in consideratie pozitiile aparent bizare si incomode de relaxare ale fachirilor, cum ar fi, de pilda, cele numite broasca testoasa, embrionul, vulturul, lotusul inchis si altele, imposibil de executat de catre un neinitiat, si care starnesc uimirea curiosilor.
Multa vreme, fachirismul a fost privit cu mirare, neinteles, aprobat de pe pozitii mistice sau blamat ca sarlatanie. Cercetat pe criterii stiintifice, fachirismul si-a dezvaluit resursele sale reale; antrenarea perfecta a puterii de sugestie si autosugestie, cu efecte majore asupra activitatii intregului corp, pana la pragul reglarii dupa dorinta a unor functii vitale, practicarea hipnozei, dedublarea eului. Este, de pilda, clasic experimentul efectuat de cercetatori ai Academiei de stiinte medicale a fostului U.R.S.S. asupra unui fachir, posesor al unei memorii cu totul iesite din comun. Acesta a fost capabil sa suporte, fara anestezie, extractia unei masele bolnave, reprezentandu-si in tot timpul acesta ca o alta persoana era supusa operatiei, el fiind doar un simplu spectator. Tot prin dedublarea eului, acelasi subiect a fost capabil sa-si urce temperatura mainii drepte, gandindu-se ca o tinea pe marginea unei sobe incinse si sa si-o scada pe cea a bratului stang, imaginandu-si ca tinea in palma o bucata de gheata. Asemenea reglari la comanda a unor functii, perfect aplicabile astazi din punct de vedere stiintific, erau considerate manifestari ale unor puteri supranaturale, fiind prezentate ca atare de fachiri. Nu se poate 1 c ita intentie de inselaciune contin asemenea practici,
Tehnici de fachirism
1) Imblanzirea serpilor. Literatura a consemnat diferite trucuri fachiriste stravechi. Cea mai vestita scamatorie a fachirilor, relatata inca in scrierile antice, este imblanzirea serpilor. Dansul reptilelor era un spectacol raspandit, de altfel, in intregul Orient, el fiind cunoscut in Mesopotamia, Egipt si Grecia, manevra fiind bazata pe sensibilitatea unor specii la sunetele emise de instrumentele de suflat sau fluierat. Serpii utilizati la un astfel de tur au dintii scosi, astfel incat ei sunt practic inofensivi. Spre a mari efectul reprezentatiei, fachirul recurge la un mic siretlic. El agita in aer o esarfa si din ea apare la picioarele lui la un moment dat, sarpele, in prealabil ascuns intr-un loc convenabil, de regula in turban.
2) Culcatul pe un pat pe cuie. Tot atat de vestita este scamatoria culcatului pe un pat cu cuie. Planseta de lemn are pe ea infipte cateva sute de piroane, cu varfurile ascutite, pe care se culca fachirul. Spre a mari efectul, deasupra se urca asistentul acestuia, care il calca pe piept, dupa care fachirul se ridica nevatamat. Trucul emotiona odinioara enorm multimea ignoranta. El se baza in fond pe principiul repartitiei greutatii. Fiecare cui de pe scandura preia doar o parte din greutatea corpului fachiriului. La 60 kilograme/corp, alungite pe 120 de cuie, presiunea nu depaseste 0,500 kg pe fiecare cui. Cum planseta dispune de 500-600 de piroane, greutatea este astfel repartizata incat omul care sta deasupra, practic nici nu prea simte intepaturile si, cu atat mai mult, nu este vatamat. In ceea ce priveste apasarea suplimentara a asistentului, aceasta se pierde prin elasticitatea muschilor toracelui celui asezat pe cuie.
3) Inghitirea de foc. Inghitirea de foc, truc stravechi, raspAndit din India pana in Grecia, se afla de asemenea in repertoriul fachirilor. In ce masura insa aceasta scamatorie este de origine indiana, literatura veehe nu da suficiente lamuriri. Totusi, modul in care se proceda, in general, in asemenea scamatorii este dezvaluit de catre unii autori antici, care relateaza despre retetele vrajitorilor pentru realizarea de substante capabile sa protejeze pielea de arsuri. Acestea aveau la baza uleiul, grasimile si piatra acra. Ungand limba, buzele, gura cu un astfel de preparat, fachirul putea sa ia cu dintii taciuni aprinsi, sau orice corp incins la foc, fara a resimti vreo urmare neplacuta. Tot astfel putea sa mearga pe jaratic, sau sa prinda cu mana un fier incins.
4) Strapungerea cu ace, iata o alta demonstratie de fachirism. Cel care recurgea la asemenea tertipuri trebuia sa cunoasca perfect zonele in care nervii sunt mai putin sensibili. Mai mult, in prealabil, pielea era tratata cu un lichid anesteziant. Un loc obisnuit pentru executarea operatiei de impungere era obrazul, intr-o pozitie situata la doi centimetri de coltul unde se unesc buzele. Aici, impunsaturile unei sule groase de pana la doi milimetri este mai putin dureroasa decat a acului seringii moderne.
Ulterior, aceste trucuri stravechi, prezentate ca efecte ale puterii supranaturale a fachirilor, in realitate numere ieftine de iluzionism, au fost perfectionate, iar repertoriul scamatoricesc imbunatatit prin adaugarea de noi efecte ca dansul pe scoici ascutite, strapungerea trupului cu sabia, inghitirea de plumb topit, mersul pe sabii, ridicarea corpului in aer etc. Toate aceste trucuri incluse si astazi in programele de atractie sunt descrise pe larg in literatura de specialitate, si tehnica lor perfect cunoscuta de iluzionistii din intreaga lume, executarea corecta fiind o problema de exercitii si dexteritate.
Spectacolele populare fachiriste, vechi de mii de ani, au fost pastrate pana astazi prin traditie in India, unii profesionisti de inalta clasa efectuand chiar turnee in tara si peste hotare, aidoma vedetelor de teatru.
Fachirismul reprezinta mai spectaculoase, dar si controversate activitati cu caracter magic oriental. In conceptia indiana, fachirul este un ascet, indiferent de religia careia ii apartine — hindusa sau musulmana —, o fiinta solitara ce-si afirma prezenta printr-o atitudine invaluita de mister. Fachirul poarta cu el tainele unor lumi de mult trecute, inventarul practicilor magice asa cum erau in perioada in care religia a selectat si preluat acele procedee carei conveneau spre a le declara „sacre”.
2) Culcatul pe un pat pe cuie. Tot atat de vestita este scamatoria culcatului pe un pat cu cuie. Planseta de lemn are pe ea infipte cateva sute de piroane, cu varfurile ascutite, pe care se culca fachirul. Spre a mari efectul, deasupra se urca asistentul acestuia, care il calca pe piept, dupa care fachirul se ridica nevatamat. Trucul emotiona odinioara enorm multimea ignoranta. El se baza in fond pe principiul repartitiei greutatii. Fiecare cui de pe scandura preia doar o parte din greutatea corpului fachiriului. La 60 kilograme/corp, alungite pe 120 de cuie, presiunea nu depaseste 0,500 kg pe fiecare cui. Cum planseta dispune de 500-600 de piroane, greutatea este astfel repartizata incat omul care sta deasupra, practic nici nu prea simte intepaturile si, cu atat mai mult, nu este vatamat. In ceea ce priveste apasarea suplimentara a asistentului, aceasta se pierde prin elasticitatea muschilor toracelui celui asezat pe cuie.
