Cum se reincarca cristalele care si-au pierdut energia?

Daca doriti ca in mod exceptional sa va reincarcati vreun cristal special sau daca vreunuia trebuie sa i se acorde o atentie deosebita, tineti-l in mana dreapta, inchideti ochii si trimiteti in interiorul lui propria dumneavoastra energie tamaduitoare. Vizualizati un flux de lumina alba, stralucitoare, intrand prin crestetul capului dumneavoastra, inundand chakra inimii, apoi prelungindu-se in jos prin bratul dumneavoastra drept si intrand in cristal.

Daca doriti, puteti vizualiza un termometru cu o scala cu gradatii de la unu pana la zece. In timp ce va concentrati sa canalizati lumina vindecatoare in piatra, vizualizati fluxul de lumina ridicandu-se pe scala pana ajunge la zece; pe urma tineti acolo lumina timp de cel putin trei minute. Prin aceasta metoda, dumneavoastra reincarcati pietrele folosite mai des in procesul de vindecare cu propria energie tamaduitoare. Energizand pietrele in acest fel, dumneavoastra le programati nu numai cu esenta personala, dar si cu puterea universala a luminii albe. Pietrele cu care se lucreaza mult in felul acesta pot sa-si mareasca de zece ori puterea de vindecare, sa devina chiar mai frumoase si mai stralucitoare decat au fost la origine.

Pietrele sau cristalele care au fost golite de energie sau care au fost folosite in mod gresit pot fi curatate daca vor fi acoperite cu sare (de preferat sare de mare). Pentru aceasta, umpleti o sticla curata sau un bol de cristal cu sare si ingropati complet in sare cristalul sau piatra si lasati-o asa timp de trei zile. Sarea va neutraliza incarcatura negativa si va inlatura impuritatile, refacand armonia si echilibrul pietrei. Dupa ce ati scos cristalul din sare clatiti-l cu apa rece si lasati-l sa se usuce la soare. Sarea nu va fi in nici un caz refolosita; ea va fi aruncata.

Uneori, in cazul in care acele cristale sunt foarte poluate sau epuizate, este necesara o curatire repetata, prin mai multe metode. De exemplu, o femeie si-a luxat glezna si i-a fost asezata sub un bandaj o piatra mica de malahit, ca sa-i inlature durerea. Dupa aproape douasprezece ore, glezna ei era aproape vindecata, dar piatra de malahit era practic moarta datorita faptului ca a absorbit energiile negative din locul traumatizat. Ea a devenit rece si fara viata si si-a pierdut in intregime capacitatea de a reflecta lumina.

Mica piatra de malahit a fost supusa imediat unei ingrijiri intensive, dar au trecut cateva luni pana cand si-a revenit. Mai intai a fost acoperita cu sare timp de trei zile, pe urma curatata prin metoda apa-soare, apoi incarcata de mine personal si in final i-a fost repartizata drept resedinta un frumos manunchi de cristal curat. Aceasta piatra nu mai vibreaza ca la inceput si poate nici nu va mai vibra la fel vreodata, dar regula este urmatoarea: este imposibil pentru o piatra atat de mica de malahit sa inmagazineze in ea atatea efecte in urma tratamentelor si sa supravietuiasca unei asemenea provocari.