Corpul vesnic al calugarului Charbel

Dintre toate miracolele corpului, cel al pastrarii nealterate a cadavrului, a absentei putrezirii sale, se observa cel mai rar – putine persoane se pot lauda ca au asistat la o exhumare in urma careia au descoperit un cadavru neputrezit – si este cel mai usor de constatat deoarece, in prezenta unui astfel de cadavru, e usor de povestit ceea ce vezi. In biografiile misticilor, acest miracol este mentionat sub doua forme: fie corpul mort, inainte de inhumare, nu prezinta nici rigiditate cadaverica specifica si nici un inceput de descompunere la mai multe zile dupa moarte, fie cadavrul, exhumat, apare intact, lipsit de mirosuri urate, fara manifestari ale descompunerii, si asta la multi ani dupa inhumare, fara sa se poata gasi nici un fel de explicatie pentru aceasta absenta a oricarei alterari.

Iata cazul calugarului Charbel. Atentia vecinilor a fost atrasa mai intai de niste lumini ciudate: „Puteam vedea din casele noastre” spuneau ei, „la o distanta de mers la pas de circa 10 minute, in fata noastra, la sud, o lumina stralucind pe un mormant, o lumina diferita de cele obisnuite, care aparea si disparea.” Oamenii i-au alertat pe calugarii de la manastire, care nu i-au crezut. Dar din cauza insistentelor, s-au dus impreuna in acel loc unde isi avea originea acel fenomen luminos. Nu era un mormant oarecare. Acolo fusese ingropat un om sfant, un calugar maronit, parintele Charbel Maklouf. Dupa cum impune obiceiul, calugarul defunct fusese infasurat in vesmantul sau, apoi fiind coborat intr-o groapa din apropierea bisericii manastirii. Trupul fusese asezat pe o scandura, fara sicriu, pe un fel de treapta interioara, la aproximativ 25 de centimetri de sol. Cum acest mormant era situat in mod evident sub nivelul solului, el era inundat imediat ce incepea sa ploua.

Mormantul a fost verificat, s-a constatat ca in acel moment corpul era la locul lui, si mormantul a fost inchis la loc cu mare grija. A trecut un an. La 15 aprilie 1899, mormantul a fost deschis in prezenta staretului, a catorva calugari si a altor martori. Acestia au observat ca apa de ploaie intrase in mormant (ca si in celelalte), transformandu-l intr-o adevarata mlastina. Spre marea lor stupefactie, cei de fata au vazut ca trupul parintelui Charbel plutea pe acea mocirla. A fost scos afara. Cadavrului i s-a facut din nou toaleta.

Cand a fost debarasat de mucegaiurile care il acopereau, s-a constatat ca era intact. Pielea era proaspata, incheieturile erau flexibile; membrele suple reuseau perfect sa se indoaie; parul si barba nu-i cazusera. Unul dintre martori, parintele Joseph Younes, il descrie astfel: „Mainile erau asezate pe piept, tinand o cruce. Corpul era moale, proaspat si suplu; pe fata si pe maini s-a constatat prezenta unor mucegaiuri albe, asemanatoare cu vata”. Din coasta ii curgea un sange rosu, amestecat cu apa. I-au schimbat lenjeria si hainele si, de acesta data, cadavrul a fost inchis intr-un sicriu a carui parte superioara, din sticla, le permitea vizitatorilor sa-l vada. Acest sicriu a fost pastrat intr-un oratoriu din biserica manastirii. In zilele noastre, calugarii au cercetat cadavrul. Din nou era plin de un lichid rosu, care parea ca iese prin porii pielii. Iar acest lichid ii impregna lenjeria si hainele, in asa masura incat trebuia schimbat de doua ori pe saptamana.

Acel lichid era format doar din sange? Probabil ca nu. In compozitia lui intrau, lucru foarte posibil, si alte substante organice. Acest lichid a fost supus unei analize de laborator, potrivit solicitarilor anchetatorilor oficiali, dar rezultatele nu au fost facute publice, iar expertii au fost nevoiti sa jure ca vor pastra secretul. Doi ani mai tarziu, in 1900, in scopul de a se pune capat acestei scurgeri, s-a luat hotararea expunerii cadavrului in aer liber, pe o terasa. Dar zadarnic. Corpul „asuda” continuu.

Doctorul Elias El-Onaissi, intr-o declaratie scrisa in 1921, povesteste: „Am vazut la minastirea Annaya cadavrul parintelui Charbel… Dupa ce am examinat cu atentie acest cadavru, am remarcat ca porii din piele transpirau o materie asemanatoare cu sudoarea… Am repetat de mai multe ori acelasi examen, la date diferite. Fenomenul a fost intotdeauna acelasi”. De mai multe ori, intr-adevar, deoarece aceasta sudoare si aceasta absenta a putrezirii cadavrului au durat mai bine de 50 de ani… In 1927, corpul a fost pus intr-un sicriu de lemn acoperit cu zinc, izolat de sol, si mormantul a fost cu minutiozitate sigilat intr-un zid al criptei (in sicriu a mai fost inchis un tub cilindric din metal, in care se afla raportul medical asupra starii cadavrului la acea data. Raportul a fost redactat in franceza de catre profesorul Armand Jouffroy, de la Facultatea de medicina din Beirut, si de catre medicul Balthazar Malkonien)

In 1950, adica 23 de ani mai tarziu, acelasi zid a inceput sa „transpire” un lichid roz si vascos… Mormantul a fost deschis: lichidul provenea de la sicriu. Ancheta canonica a numit, pentru efectuarea unei expertize, 3 medici, care au observat ca „sudoarea de sange care fusese constatata din 1899 pana in 1927 picura fara intrerupere, in acelasi mod ca la precedenta exhumare si ca, raspandita pe tot trupul, impregnase vesmintele sacerdotale. O parte a patrafirului putrezise, precum si fundul sicriului din lemn; fundul sicriului de zinc era despicat in dreptul picioarelor…” Prin urmare, acel lichid, picurand in sicriul despicat, impregnase in cele din urma, picatura cu picatura, peretele criptei. Martorii acestui spactacol incredibil au atestat si faptul ca trupul parintelui Charbel isi pastrase intreaga suplete.

Dar povestea nu se opreste aici. Ulterior, a fost pus intr-un alt sicriu, asezat intr-un mormant construit din pietre cimentate. Cum pelerinii incepusera sa vina din ce in ce mai multi, s-a acceptat sa fie pus intr-o racla in care sa poata fi vazut. in 1952, cam la 54 de ani de la moartea sfantului calugar, multe persoane au putut sa observe ca trupul era intact si ca din el picura in continuare acel lichid misterios.

Doctorul Georges Choukrallah, care a examinat de 37 de ori acest cadavru, in decurs de 27 de ani, scrie: „Dupa ce am examinat de mai multe ori acest cadavru intact, am fost intotdeauna mirat de starea lui de conservare si mai ales de acel lichid rosu, care picura. E un fenomen absolut unic, incat practic nici un medic nu a mai vazut vreodata ceva asemanator…”