Confucius
Desi Confucius a trait acum 2.500 de ani, invataturile lui sunt extrem de actuale. Acolo unde a vorbit poporului se plimbau vechile care trase de boi, pe alaturi. Acolo unde sezuse dimpreuna cu elevii sai, torte primitive i-si revarsau lumina peste “clasa” lui. Iar cei care copiau spusele sale intreprindere-si faceau copii scriind de zor pe foi de papirus. Totusi, ceea ce spunea el inca suna ca un adevar ce trebuie repetat astazi la fiecare post si program de televiziune.
Confucius a zis: “Arta de a conduce consta din alegerea corecta a functionarilor. Trebuie ridicati oamenii corecti pentru ca ei sa poata pune presiuni asupra celor incorecti, caci astfel cei incorecti (strambi) pot fi indreptati”.
Odata, cand a fost intrebat ce la intristat cu privire la lume, el a spus: “Faptul ca virtutea nu este cultivata, ca stiinta (cunoasterea) nu este prezentata clar, faptul ca oamenii aud de datorie (obligatie) dar nu si-o indeplinesc, faptul ca aceia care se stiu ca sunt rai nu intreprind nimic pentru a se imbunatati: acestea sunt lucrurile care ma intristeaza”.
Desi Confucius traia pe vremea feudalismului, cu 500 de ani inainte de Hristos, el se exprima de parca ar fi banuit deja aparitia credintei crestine, in ce priveste morala. Cu toate acestea nu a avut niciodata intentia de a intemeia o religie. “Vorbiti despre slujirea zeilor – facu el observatie odata ucenicilor sai – dar cum ii veti sluji pe zei cata vreme nu ati invatat sa-i slujiti pe oameni?”
Acestia il intrebara despre viata de dupa moarte, iar el raspunse: “Noi nu stim inca despre viata de aici; cum putem sti despre cea dupa moarte?” Ei doreau o definitie a omului desavarsit, iar el le-a spus: “Om desavarsit este cel ingrijorat de propriile imperfectiuni”.
Confucianismul si divinitatea
Deoarece Confucius nu a beneficiat de invatatura si cugetarea lui Isus, evident ca el nu stia ca omul are nevoie de sprijin in afara sa. El pare ca nu a stiut ca omul are nevoie de Dumnezeu si ca fara de paternitatea lui Dumnezeu este chiar imposibil sa se infaptuiasca fraternitatea umana. Religia lui a fost religa bunei morale, dar pare ca niciodata nu si-a adancit morala in asociere cu divinul.
De asemenea, pare ca niciodata nu a inteles ajutorul lui Dumnezeu, chiar in propria sa dilema: “Exista trei lucruri – zicea el – pe care, pare-se, nu le pot realiza dupa maniera omului ideal: virtutea fara incertitudine, intelepciunea fara indoieli si curajul lipsit de teama”.
Confucius revenea intotdeauna la Li (masura). Li este forta stabilizatoare, tehnica prin care omul se disciplineaza, increderea prin care omul se sustine. Tot ceea ce pune accent pe spiritualitate din invatatura lui Confucius se concentreaza in jurul lui Li. El punea Li in legatura cu armonie centrala ce si-o imagina ca pe “armonizarea fiintei noastre morale cu universul”.
In vreme ce crestinismul incepe cu credinta in Dumnezeu prin Hristos si conduce la cunoasterea fraternitatii umane, si in timp ce crestinismul se ocupa de voia lui Dumnezeu si de dragostea lui Hristos, confucianismul incepe cu omul ca fiinta morala si apoi conduce la constiinta cosmica si la intuirea lui Dumnezeu. In confucianism nu exista Mantuitor, nici mantuire si nici sacrificiu in modul in care crestinul intelege aceste lucruri. Dar Confucius nu se gandea la religie. Doar urmasii sai s-au gandit. N-a spus el, oare, ca viata consta din maniere, morala si impulsuri? Nu a subliniat el ca in forma lor cea mai inalta aceste insusiri sunt daruri ale duhului aflat in om si asezate acolo de Creator, gata pentru a fi puse in lucrare? “Virtutea – spunea el insistent – este binele suprem al omului, iar ordinea este singura porunca a Cerului”.
Urmasii lui Confucius au strans laolalta aforismele si gandirea lor filozofica si le-au pus in carti ce aveau sa devina Bibliile acestor religii.
Unii invatati afirma despre Confucius ca n-ar fi scris nimic, in timp ce altii ii atribuie cel putin cinci opere clasice. Toti criticii sunt de acord ca “Biblia Confucianismului” o constituie Analectele. Acestea se compun din 20 de capitole scurte, scrise de studentii lui Confucius in timpul vietii sale dar si dupa moarta lui. Cu respect si cu afectiune, ei au consemnat cuvintele invatatorului lor: Maestrul zice: “Cine este cu adevarat bun nu este nefericit niciodata. Cine este cu adevarat intelept, nu este niciodata mirat. Cine este cu adevarat curajos, nu se va teme niciodata”. Maestrul zice: “Cand sunteti departe de casa, purtati-va ca si cum ati fi in fata unui oaspete de seama. Purtati-va cu oamenii de rand ca si cum ati aduce o jertfa importanta”. Maestrul zice: “Cine nu se va griji de ceea ce este departe de tot, curand va da peste ceva mai rau decat amenintarea iminenta”.
Desi Confucius se silea sa promoveze o ordine morala si sociala pe masura trecerii anilor, cei care-l iubeau aprofundau implicatiile invataturilor sale. Ei sustineau ca adevarata morala poate fi realizata numai daca omul traieste in armonie cu ordinea divina a universului.
Comentatorul sau cel mai vestit a fost Mencius. Acesta s-a nascut la 100 de ani dupa moartea Maestrului Kung. Mencius a fost fata de Confucius ca Pavel fata de Isus Hristos. El a rezumat esenta Confucianismului in “Cinci Virtutii Constante”: buna-cuviinta, bunavointa, corectitudinea, intelepciunea si sinceritatea.
Mencius a rezumat invatatura maestrului sau in aceste cuvinte ca un tezaur: “Sa locuiesti in casa larga a lumii, sa-ti ocupi locul corect in lume, sa pasesti pe marea Cale a lumii…, sa practici propriile principii pentru binele poporului…, sa fii mai presus de puterea bogatiilor si a rangurilor…; asa este omul care poate fi numit cu adevarat mare si curajos”.