In marea majoritate a tarilor, fondurile destinate cercetarilor problemelor mentale sunt de departe mai mici decat cele rezervate unor boli precum cancerul, de exemplu. Asta, chiar daca, potrivit unui specialist, bolile organismului nu sunt decat rezultat al problemelor mentale. Potrivit psihiatrului Dr. Peter Jones, de la Universitatea Cambridge, cancerul la plamani, de exemplu, este cauzat de dependenta de fumat, care este clar o neregula a mentalului. Tratata la timp, aceasta nu ar fi ajuns, poate, sa cauzeze cancerul la plamani.
La fel se intampla si in cazul obezitatii, problemele fiind inregistrate tot la nivelul creierului, explica Jones, citat de BBC. Tocmai de aceea, Jones, impreuna cu mai multi specialisti care ii impartasesc parerea, intentioneaza sa depuna o cerere de finantare a domeniului cercetarii in Downing Street, numarul 10.
Potrivit acestora, mai toate afectiunile fizice se afla in stransa legatura cu mentalul. „Trebuie sa luam fizicul si mentalul ca un tot. Este absurd sa credem ca procesele biologice se opresc la nivelul gatului”, a declarat Jones. In plus, persoanele cu boli mentale severe sunt de 3 ori mai predispuse sa se imbolnaveasca de diabet si boli cardiovasculare. Iar speranta lor de viata este cu 25-30 de ani mai scurta.
Sursa: www.ziare.com